Moațele lui 26 septembrie

- Adinei L. Nistor


personaje:
- Mama
- Veda

Decor: Un scaun pe care va sta fata.


Veda: "Adesea, marinarii, spre-a-și alunga plictisul, *
Prind albatroși, largi păsări pe mările de fum,
Care-nsoțesc alene corăbiile pe-abisul
Amarelor noianuri, lunecătorul drum." (fata va avea moațe în păr.)

Mama: După cum vedeți, am o fată proastă și urâtă. Îmi recită în fiecare
zi aceleași versuri, folosește același parfum... Veda, scumpo, azi
mama te face frumoasă, te învață o poezie nouă... Dar ea nu vrea, e
neascultătoare, de aceea e slută. Răutatea te face respingătoare.
Priviți-o! Îi pun părul pe moațe, o gătesc... să creadă și ea că arată
bine. Dar voi îi vedeți adevărata față. Iubire, ce șampon am folosit
azi? E de liliac, așa-i? Știu cât de mult îți place... De aceea i-am și
tăiat pe toți din grădină. Erau frumoși, Veda. Frumusețea presupune
invidie, iar invidia te distruge. Nu puteam să-i las, înțelege! Ești su-
părată, nu pe mine însă, ci pe liliac, fiindcă e frumos. (cântă) Melc,
melc, codobelc, scoate coarne bourești și te du la baltă și bea apă
caldă...
Veda: Mamă!
Mama: Te obosește cântecelul? Continuă-l tu de ești în stare.
Veda: Și te du la Dunăre și bea apă tulbure...
Mama: Și te suie pe buștean și mănâncă leuștean.(Pauză) Știi, Veda...
Veda: Ce e, mamă?
Mama: Þi-am omorât pisica.
Veda: De ce?
Mama: Nu cred să fi avut un motiv anume. Mă plictisea. Era leneșă, mie-
una în fiecare zi la fel, nu știa să cânte... Ce pisică e asta? Dar
nu plânge, căci ne luăm un motan- sunt mai puternici. Nu, de fapt nu
e bine... motanii sunt desfrânați, umblă la curve, ca taică-tu. Ne
cumpărăm un papagal.
Veda: Îl învățăm să vorbească...
Mama: Și să cânte. Veda, cât e ora?
Veda: Douăsprezece.
Mama: Nu degeaba ziceam eu că fata mea e o ignorantă. Nici măcar la
ceas nu știe. E ora șapte seara, nenorocito! Nu există altă oră în afa-
ră de șapte. E marți, douăzeci și șase septembrie, ora șapte și
treizeci și unu de minute. Mi-e frică de muște. Þie?
Veda: Ai dreptate. E marți, dar e sfârșitul lui octombrie, ora două-
sprezece noaptea.
Mama: Vrei să mă nenorocești? Þi-ar plăcea să ai o mamă nebună? Dar nu
vei reuși. Eu știu că e douăzeci și șase septembrie. Toate se petrec
azi: pisica, papagalul, muștele... Ce frumos e cerul. Stă să plouă.
Dragă, să intrăm în casă, îti uzi moațele.
Veda: Suntem în casă.
Mama: E septembrie și suntem afară! Nu vezi salcia din față, nu simți
mirosul ploii?
Veda: Nu.
Mama: Ploaia vine să aducă incertitudine, incertitudinea- insomnie, insom-
nia- rușine, rușinea- nesupunere prefăcută. Am făcut bine că am omo
rât pisica.
Veda: Mi-ai luat de toate și apoi le-ai omorât - dar eu nu am vrut decât
un câine.
Mama: Numai eu pot fi prietena ta. Sunt singura ce te iubește și vrea să
te facă frumoasă. Câinele e o brută.
Veda: Nu sunt urâtă.
Mama: Ai dreptate, ignoranța nu poate fi definită. Ai să ajungi în iad;
Domnul nu iartă prostia, fiindcă și el la rându-i e ignorant. Doar moa-
țele tale sunt deștepte. Vezi, cum de ele pot face din părul tău o mi-
nunăție? Și eu sunt inteligentă, frumoasă... Tu n-ai să te măriți nicio-
dată. O să te strig Veda, moațe multe dar singure. La ce folos să ai
treizeci și una de moațe dacă sunt singure și pe deasupra toate la
fel: aceeași culoare, mărime... Veda, mama te face frumoasă. Fru-
musețea ta e prostia, iar a mea constă în mâinile cu care te aranjez.
Când erai mică nu plângeai deloc. Cine te-a învățat? (Pauză) De ce ai
mâinile reci? Ce-s zdrențile astea pe tine? Te încăpățânezi să fii urâtă
La ce îți ajută? Cândva am fost artistă- dansatoare de cabaret. De-ai
fi văzut cum mă urmăreau ochii vicleni și spurcați ai bărbaților... Câ-
tă plăcere! Am iubit ce făceam; l-am iubit și pe taică-tu, încă din pri-
ma zi. Nu se uita la mine, m-am apropiat de masa lui și m-a invitat
afară. Acolo i-am arătat picioarele pe care nu voia a le privi înăuntru
Mi-a admirat și umerii, bustul, tot ce aveam, apoi a plecat. A srtigat:
"Paula, tu ești nebună, frumoasă, dar nebună. Viața ta e un cabaret.
Nu ai sentimente." Eram muza tuturor și uite cum am ajuns. De
aceea te fac și pe tine frumoasă. Vei cânta și vei dansa în fața unui
public indecent, îți vor rupe hainele, dar vei avea bani... Iar cu acele
hârtii îți vei cumpăra orice bărbat dorești.O să ai mâinile calde, cu
bijuterii și haine scumpe.
Veda: Nu voi avea câine.
Mama: Nu-ți trebuie. Acum gândește-te la când vei fi vedetă. Ești o fată
proastă și nu vei săvârși greșelile mele- nu-ți vor plăcea bărbații ce
nu-ți dau atenție. Vei fi precum celelalte- te vei arunca în brațele pri
mului mascul ce te privește. De aceea îți pun moațe în fiecare zi,
pentru că a sosit timpul. E douăzeci și șase septembrie, ora șapte și
treizeci și unu de minute seara, trebuie să-l cunoști. Îl vei respinge-
vei face ce n-am reușit eu. Uite că plouă. Ce nenorocire! Îți vor creș
te liliecii la loc, dar nu avea grijă, că-i tai încă o dată. Mai bine plan-
tăm castani, căci dacă avem castani, avem veverițe. Nu-mi spune că
nu știai ce mănâncă. Iar dacă avem veverițe, avem și broaște. Broaș
tele noastre nu au păr. O să pornim la vânătoare, le vom prinde și le
vom împăia. Dar știi tu oare de ce n-au broaștele păr? Nu, să-ți răs-
pund. Fiindcă ești tu pocită! O paiață de cărbune,cu moațe în păr.Nu
te-ai plictisit de ele?
Veda: Ba da.
Mama: Scumpa mamei, trebuie să rabzi. Paula a răbdat. Să fi văzut ce
moațe aveam eu... se puneau singure în păr, numai pe 26 septembrie
s-a oferit mama. O chema Olea, era rusoaică- cu părul de foc și ochi
reci, ca de broască. Bunica ta trăiește mult, îi place viața- o moște-
nim. Ea nu umbla cu moațe; lumea îi spunea nebuna de foc. Tata era
înalt, cu plete- lui îi ziceau Lestat. Formau un cuplu aiurea, straniu,
dar nimeni nu observa. Ambii erau prea frumoși, frumusețea nu în-
seamnă deșteptăciune. Tata a încercat să se sinucidă- curiozitatea îi
dădea târcoale. Mamei nu-i păsa; ea nu avea credință. Gândea că
Dumnezeu e puternic și prin necredința noastră va deveni om. Voia
să-l vadă și să-i danseze într-un cabaret, să-și plimbe trupul gol pe
sub nasul Lui. Ce proastă era! Tata și mama aveau doar o dorință
comună- voiau un câine, dar Olea avea un șoarece, iar el un motan.
Trăiau în camere separate, toate numai din oglinzi. Se strigau Narcis
unul pe altul. De-ar fi avut un câine, tot Narcis i-ar fi pus numele. A-
mândoi mințeau. Viața lor era o oglindă; Narcis și cu Narcis în came-
ra de oglinzi. Și culmea e că nu se spărgeau niciodată. Motanul fugea
după șoarece, șoarecele după motan... "Narcis -îi spuse mama odată-
hai să legăm șoarecele de coada motanului. Astfel vor sta mereu îm-
preună fără să se prindă vreodată sau să se fugărească inutil."
" Narcis -îi răspunse tata- hai să legăm motanul de coada șoarecelui."
Olea cea roșcată a acceptat, numai că șoarecele ei nu avea coadă,
așa că motanul l-a înghițit. "Narcis,ce-ai făcut?", plângea mama. "Þi-
a murit speranța", râdea tata. "Bărbat prost și nesăbuit!"."Femeie
falsă și plictisitoare!" Și au spart oglinzile. Acum se priveau printre
cioburi - Narcis și cu Narcis... Olea iubea femeile, iar el bărbații. Nici
noi n-o să ne luăm câine! Acum înțelegi de ce nu vreau nici pisică?
Iar motanii... mănâncă șoareci și umblă la curve! Bunicăi încă îi place
să trăiască, chiar mai mult ca înainte, iar lui... De unde să știu eu?
Toate vrei să le știu. De acum nu-ți mai spun nimic. Uite, a încetat
ploaia. Auzi?
Veda: Bate la ușă...
Mama: Nu deschid. Du-te tu! (fata dă să se ridice) Nu, că ai moațe. Nu
vreau să vadă vecinii ce fată slută am! Nu deschid! (Se aud bătăi
puternice în ușă.) Sigur e moartea sau vreo boală, ceva. Îndată vin!
(aparte și foarte fericită) Dar nu mă duc; le-am păcălit. Ușa e încu-
iată, ferestre nu avem, pe unde să intre?
Veda: Eu vreau să le văd. Le-am chemat să-mi pună moațe în locul tău.
Mama: Să aștepte!
Veda: De ce?
Mama: Fiindcă zic eu!
Veda: Cine ești?
Mama: Paula.
Veda: Și ce vrei?
Mama: Paula.
Veda: Paula?
Mama: Da, Paula.
Veda: Ce nume urât!
Mama: Nici mie nu-mi place, dar nu l-am ales eu. Mi-aÈ™ fi zis Lamara.
Veda: "Râdea Lamara - râs de stele,
pe pietre alerga divin
și tocuri își frângea de ele,
și buzele-și roșea în vin." **
Știi cine era la ușă?
Mama: Nu.
Veda: Eu.
Mama(râzând): Veda, te doare capul?
Veda: Trebuie să cred toate bazaconiile tale, pe când tu...
Mama(întrerupând-o brusc): Cine a bătut?
Veda(ferm): Eu.
Mama: În veci n-o să ne luăm un câine.
Veda: Eu am bătut!
Mama: Ciuciu câine!
Veda: Eu am fost!
Mama: Niciodată!!
Veda(plângând înfuriată): Ba da! Paula, tu ai să-mi iei un câine. Auzi,
mamă?
Mama: Da, Veda, de ziua ta iubire...
Veda: Și când e?
Mama: Am uitat.
Veda: Știam că nu o vei face. Nu ai cuvânt!
Mama: Ai un păr frumos; mai bine taci. Vorbele tale îl strică. (Pauză.)
Când eram tânără, un pictor mi-a promis că-mi face portretul. Eram
egoistă și voiam mai multe, în schimb,el, nu mi-a făcut niciunul. Cine
nu are cuvânt? Dacă el nu are, ce vrei de la mine? Era urât, dar ta-
lentat; se numea Francis. Mânca numai caviar, trăia în caviar. Mi-aș
fi dat viața pentru a fi pictată sau a mi se cânta la pian o noapte în-
treagă, dar nu a fost așa. În cabaretul unde lucram, acolo, mă pictau
toți din priviri, iar muzica și sala însăși îmi părea un pian. De aici ve-
nea pasiunea, iar dezmățul de la ceea ce mă înconjura de fapt. Se
îmbinau perfect; după ce terminam, nu-mi mai rămânea timp decât
pentru moațe. Eu ți le pun din vreme, căci timpul, ține minte, e sen-
sul vieții tale.
Veda: Aparent, duc o viață de septembrie, dar tu știi că e octombrie.
Mama: Dacă ninge?
Veda: Îngerii sunt urâți.
Mama: S-au stricat umbrelele toate.
Veda: Mamă, nici nu-ți închipui ce imunzi sunt!
Mama: Unde-i taică-tu să le repare?
Veda: Ninge.
Mama: Da proastă mai ești! În septembrie? Abia s-au copt castanele.Ia zi,
de ce îți place galbenul? E o culoare frumoasă, dar incertă - ca tine
de altfel. Mai am o întrebare, Veda. Păpușă, de ce reciți mereu
aceeași poezie înainte de-a-ți scoate moațele din păr?
Veda: Era un albatros galben... însoțea corabia... Daria îi cânta din fluier,
el dansa polca...
Mama: Nu minți!
Veda: Albatrosul e fratele meu, fiul tău, mamă nebună.
Mama: Tu nu ai frați, Veda.
Veda: Ba da, mulți: Pierre, David, Paciovo și Dalian. Unde-s?
Mama: În pântecele meu.Vor putrezi înăuntru; n-ai să-i vezi în veci! Și ca-
re ziceai că ar fi Albatrosul?
Veda: Pierre.
Mama: De ce?
Veda: E singurul căruia nu i-ai fi pus moațe.
Mama: Cum de ai ghicit?
Veda: Cine bate la ușa noastră, află totul. Eu am bătut, doar ți-am zis.
Mama(spre public): Veda e nebună.
(Veda se ridică în sfârșit de pe scaun și se așază jos, turcește. Scoate un pachet de cărți de joc și începe a le număra. Mama îi ia locul pe scaun, punându-și moațe în păr.)
Mama: Mai am o singură dorință.
Veda: Să crăpi înainte de a mi-o spune!
Mama: Taci, fată proastă! Rușine să-ți fie a deschide gura! (spre public) E
slută și proastă. De când am văzut-o am știut. (ridicându-se) Acum
dă în cărți. (Îi ia cărțile și le aruncă în sală una câte una.) Eu o cresc,
o gătesc, îmi calc sufletul în picioare... Uite cum mă răsplătește. Leit
taică-su! Prinde-le de poți, răzvrătito!!
Veda: Paula, tu ești nebună. Viața ta e un cabaret. Nu ai sentimente.
Mama: Tu însă nu mă vei părăsi. Cine îți va mai pune moațe și te va face
să crezi că ești frumoasă? Mergem la Milano. Ne vom numi Paulinne
Viardout, dansatoarele... Vom vizita Moulin Rouge, dar de rămas,vom
rămâne în Milano.
Veda: Cum așa?
Mama: Vom concura cu nevestele italienilor; sunt cei mai frumoși bărbați.
Vom fi idealul și refugiul lor. Te învăț să fii muză și să dansezi chiar și
pentru soldații roșii din Berlin. Ne tragem dintr-o familie de curve.
Soră-mea, maica Varvara, a intrat la mănăstire la doar nouăsprezece
ani. Îi plăceau preoții și voia să răspândească sămânța păcatului și
în mănăstiri. Toți creștinii o venerau, cerându-i milă și credință. În
chilia ei, le oferea alinare, propovăduind întru voluptatea cărnii. A
fost alungată abia după cincisprezece ani. Și-a luat numele de Lena
Marlene; trăiește în Milano - la ea mergem.
Veda: Rămân aici.
Mama: Dar, acolo cresc lilieci...
Veda: Și nu plouă deloc.
Mama: Oricum te iau - te voi târî pâna în fundul iadului. De mine nu vei
scăpa, nici de moațe. Ești doar o cârpă. Nu avem timp de pierdut;
viața e atât de scurtă... depinde de noi s-o lungim. Pentru mine, me-
reu va fi 26 septembrie - deci, voi trăi veșnic.
Veda: De ce nu-mi iei un câine?
Mama: Vom fi dansatoare de cabaret și vom avea localul nostru. Se va
numi...
Veda: Narcis!
Mama: Da... Narcis - în amintirea bunicilor care de fapt suntem tot noi.
Veda: Să ne luăm un câine, un dalmațian!
Mama: Iubire, suntem două femei frumoase - să bucurăm lumea! Să dan-
săm! Gata cu moațele!
Veda: Mama, câinele...
Mama: Ne luăm. Și-i vom zice tot Narcis!
Veda: Atunci să fim dansatoare!
Mama: Dansatoare...
Încep să danseze amândouă recitând:
"Și-un umăr gol, ca o minciună
tot sufletul ți-l ațâța
Din albă, pielea era brună,
unde-nainte rochia sta."
......................................
"Oglinzi golașe nu vedeau,
le-ncețoșase o ninsoare.
Nici florile nu-și aminteau
cin' le pusese în pahare." **

-CORTINA-
* Charles Baudelaire
** Bella Ahmadulina

- aprilie 2002