Shi te gandesti k nu ai nici o legatura ,cel putin te distantezi asha cat de putin de aratura…nu pot sa explic atat de multe lucruri,cuvintele-mi raman asa suspendate oarecum undeva in teasta mult prea ingrosata de padurar.Pazesc de atata timp acesti copaci ca intr-un final sa vreau eu sa-i tai shi nu mai ajung la radacina.Ne ferim de oameni shi ajungem sa vietuim printre furnici ..mereu agitati, atat de multa energie consumata pentru o agoniseala de nimik,muncim in zadar la o constructie a carei temelii inca nu am turnat-o..Ridicam bariere peste bariere, ne ascundem in spatele scuzei ca nimeni...nu are INCREDERE,shi atunci cand ajungem sa ne convingem ca am fi gandit inainte sa incepem acest demers nici nu ne mai pasa ..caramizile sunt asezate , nu mai conteaza in capul cui vor cadea..gresim si atunci amagindu-ne ca nu va fi al nostru.
E ca si cum ai crede ca nu ai nici o problema ..si atunci ai impresia ca ceilalti te contamineaza..auzi in stanga si in dreapta atatea nerozii si te gandesti cu scarba ca poate intr-un final vorbele odata rostite de catre altcineva , ocarele adresatesau atingerea cuiva te-ar virusa cumva..suntem atat de ipohondrii incat am ajuns sa ne ferim shi de propria noastra umbra ca nu cumva sa se ia praful care l-a adunnat in urma contactului cu peretele –umbra, pe noi.Ne-am obisnuit sa vorbim atat de mult..prost...ii,si am uitat ca mai exista si altii.Ei sa ne vorbeasca, noi sa ascultam!De cand n-am mai acultat o fraza, o propozitie , un cuvant ...am uitat cum sa silabisim.Ceea ce conteaza pentru toata lumea nu ne mai intereseaza..daca am ajuns sa ne batem shi pe cuvinte..Nici nu mai avem ce sa mai reprosam altora in ziua de azi ...caci la cat de multe afirmam nu mai avem de mult acest drept, l-am pierdut in lupta pe care am pierdut-o impotriva nesatului,voracitatii..Ne-am pierdut pentru totdeauna ,suntem sub vraja aviditatii - atat de idonei ,incat am ajuns sa consideram oamenii simple alternative –aviditate fatala...o sa ne trezim singuri ..din singuratate,suntem avizi ! insa nu de ceea ce ne amagim noi ca o sa capatam: laude,premii, recompensatii, averi,placere, mancare ori nevoi....suntem avizi ..de nevoia DE NOI...si nu ne mai saturam!Sa urlii de placere shi tot ai vrea mai mult...sa te faci auzit fata de toti?ma indoiesc cateodata....caci chiar dc te-ar fi auzit toata galaxia nu ai fi fost multumit...caci nu te-ai fi auzit pe tine,te-ar fi auzit altii, poate ai fi auzit un ecou, ai stii ca ai vorbit tu ..dar tot nu te-ai (re)cunoaste...Si luptam ..luptam contra tuturor..shi ne fapt nu invingem pe nimeni, caci nu luptam impotriva cuiva,...luptam impotriva noastra..e vorba doar de noi!
Shi …. Dupa a mea moarte …as vrea sa mai pot simti …dar nu voi mai stii cum..odata cu corpul meu se duce shi durerea …imi ramane atunci doar suferinta..o mica alinare sau o eternitate de cainta..
Pentru ce sa mai traiesc in aste locuri unde nimeni nu ajuta pe nimeni shi toti vor sa-I impiedice pe altii..cand va trece oare mania nerecunoasterii …Prinsi in mizeria noastra nu putem decat strabate prin noroi…shi spre ce ?Spre calatoria inceputului caintei…Sa trecem toti prin purgatoriul vietii pe care –o numim naiv realitate..Totul nu este decat imaginatie, fugim doar noi de redundanta.Numai lasi,shi avem in noi atat talent in arta aceasta a automanipularii, iar atunci cand nu ne mai suntem suficienti ii contaminam shi pe ceilalti , mirosim de la o posta numai a minciuna - e la fel ca un parfum caruia ii stii atat de bine mirosul,shi-ti imbie toate simturile asha incat iti creeaza o dependenta irezistibila… ,iar atunci cand nu-l mirosi pe tine ..nu-ti mai place.!