Istoria sexului și iubirii va sta întotdeauna consecvent la baza istoriei întregii civilizații umane. Incursiunea în această istorie prezintă tot felul de surprize. Ele se confirmă analizând faptele prin postdicție, adică reconstituirea recurentă a fenomenului de la efect spre cauză pe care ni-l propunem aici.
„Egiptul Antic uimește și astăzi cu minunatele sale performanțe inginerești. Așa că m-a surprins să aflu că toate piramidele și templele au fost construite în contextul unei activități sexuale la nivel cosmic. Prin sex, zeii țineau în viață lumea. De fapt, așa a început totul. Se spune că Atun, marele zeu creator, s-a masturbat pentru a da naștere lumii. I-am putea spune Big-Bang-ul în stil egiptean.” (Terry Jones, „The Surprising History of Sex and Love”)(*). Masturbația a avut astfel o dimensiune divină. La sărbătorile dedicate zeului Min, ce reprezenta potența sexuală a faraonilor, bărbații se masturbau în public. Terry Jones, aflat în Luxor, împreună cu dr. Johann Fletcher, care a studiat relațiile dintre femeile și bărbații Egiptului Antic, a constatat că între aceștia exista o anumită egalitate. „Pe atunci, nu exista deloc concepția că femeile reprezintă sexul slab sau pasiv, fiindcă întreaga mitologie a Egiptului Antic, «ethos»-ul în totalitatea sa, se baza pe un echilibru perfect al contrariilor, al dualităților: bărbat-femeie, noapte-zi, viață-moarte. Femeile aveau exact aceleași drepturi în fața legii ca și bărbații. Ele puteau vinde și cumpăra proprietăți, își puteau numi moștenitorii și aveau dreptul să divorțeze.” (Dr. J. Fletcher, arheolog) Relațiile sexuale ale zeilor făceau ca lumea să fie fertilă, fiindcă o impregnau cu energie sexuală.
Credința că sexualitatea oamenilor redă comportamentul divinităților a făcut ca sexul să nu aibă conotație imorală sau rușinoasă. Cântarea Cântărilor din Biblie a intrat în patrimoniul literar al omenirii acum 5.000 de ani. Chiar și astăzi se mai pot auzi cântecele în comunitățile evreilor ortodocși. Faptul că se află Cântarea Cântărilor în Biblie pare un lucru surprinzător, pentru că plasează bucuria iubirii carnale în însuși centrul iudaismului. Exact așa cum făceau vechile religii păgâne. „Aceste poeme de iubire sunt însă și mai vechi. Existau în Egiptul Antic și Mesopotamia cu două, trei mii de ani înainte. Inițial au fost cântece care prezentau poveștile de iubire ale zeilor. Ulterior, oamenii i-au imitat pe zei și au început să-și celebreze propria dragoste, în același fel.”(Prof. William Dever, Universitatea din Arizona) Primii izraeliți aveau un cult al fertilității, religia lor preamărind sexul și actul sexual, dar apoi femeia a fost negată, fapt consemnat și în Biblie, prin dispariția zeiței Așera, în Ierusalim, pe la anul 650 î.Hr. „Aceasta s-a întâmplat în vremea în care Orientul Apropiat a fost cucerit de Imperiul Asirian. Ierusalimul a rezistat, în ciuda tuturor adversităților. Preoții Templului au hotărât repudierea tuturor divinităților de proveniență străină. Așa că Așera, zeiță importantă din Canaan, a fost eliminată.”(*) Unii învățați consideră că în această perioadă a fost scrisă Geneza, prin care femeii i s-a găsit un loc anume. Ea n-a mai reprezentat ființa zămislitoare de viață, ci sursa decăderii bărbatului, generatoarea de nenorocire și moarte prin ispitirea bărbatului pentru a cunoaște binele și răul, moment soldat și cu rușinarea unul față de celălalt că erau goi. „Nu știm exact când a fost inventată Eva, dar se pare că aparține unei noi ere războinice, Epoca Fierului. Când au apărut armele de fier, s-a schimbat și fața războiului. Conducătorii au fost mai preocupați de supremația militară, decât de garantarea fertilității. Bărbații au preluat conducerea, populându-și universul cu zei și eroi.”(*) Acest fenomen s-a petrecut și pe teritoriul Greciei.
În Grecia Antică totul era legat de forța masculină. Aici lumea aparținea bărbaților, chiar și în ceea ce privea sexul și dragostea. În Teba, orașul regelui Oedip, în vremurile acelea, așezarea era păzită de o grupare sacră de războinici redutabili, instruiți să nu se predea niciodată dușmanului. Toți erau homosexuali, iar condiția pentru a intra în rândurile lor era să fii așa ceva. De aceea ei puteau să-și țină alături și iubitul. Dar, la un anumit moment dat, acești războinici s-au dovedit totuși că pot fi învinși… În anul 338 î.Hr., au fost copleșiți de trupele mult mai numeroase ale regelui Filip al Macedoniei și fiului acestuia, Alexandru cel Mare. Gardienii Tebei s-au luptat așa cum fuseseră instruiți: până la moarte. Filip a fost atât de impresionat de curajul lor, încât a plâns peste cadavrele lor și le-a dedicat un monument, care strălucește și azi sub soare. E un monument leonin ce preamărește iubirea între bărbați și prețuirea acesteia. „Filosoful grec Plutarh a consemnat: «Amanții, care nu voiau să pară niște lași în ochii iubiților lor, și-au riscat viețile pentru a se apăra reciproc.» În zilele noastre, facem o distincție netă între noțiunile «macho» și «gay», ca și când comportamentul sexual al unui bărbat ar defini, într-un fel, rezistența sa fizică și curajul. În antichitate, însă, nu se făceau astfel de conexiuni.”(*) În 1879, în Teba Greciei, în zona unde se află și monumentul leonin au fost scoase la lumină rămășițele pământești de la 127 de cupluri de bărbați. În Grecia Antică, iubirea și sexul erau noțiuni dihotomice. Grecii își „țintuiau” soțiile în responsabilitate domestică, iar pentru plăcerile trupești apelau la sclave, curtezane și adolescenți.
În urma declinului Greciei Antice, s-a ridicat Imperiul Roman. În accepția romanilor, grecii erau efeminați. Masculinitatea a dominat lumea romană mai pregnant decât în Grecia. În orașul Pompei, se pot vedea și azi ruine de bordeluri cu inserții de organe genitale masculine redate în basoreliefuri, ca simboluri ale norocului și ale fertilității. Azi par șocante, însă în societatea romană era un lucru normal, întrucât romanii aveau o altă abordare a fertilității și a sexului. Statul roman acorda un interes special vieții sexuale a cetățenilor săi. „Primul împărat, Augustus, a vrut să aibă o noțiune «pur-sânge», așa că i-a încurajat pe toți romanii să se însoare cu italience și să facă mulți copii. Problema este că, atunci când devine o obligație, nu mai are atâta haz…”(*) Femeile italience brunete erau sobre, iar cele blonde erau mai atrăgătoare, fiind decretate de bărbații romani mai sexy, drept pentru care prostituatele se vopseau blonde sau purtau peruci. Se spune că însăși fiica lui Augustus făcea uz de această modă capilară.
Când s-au descoperit prima oară obiectele erotice din antichitate, ele au fost ascunse de ochii publicului. Abia azi colecțiile sunt expuse în locuri publice. Una din ele se găsește la Neapole, în Muzeul Național, unde poartă numele de „GABINETTO SECRETO”, exponatele fiind majoritatea aduse din Pompei și Herculanum.
În lumea grecească, idealul iubirii era ceva foarte diferit de sex, însă sexul nu era un lucru rușinos, trupul uman în ansamblul său fiind preamărit. Evreii, pe de altă parte, începuseră să creadă că e drept și firesc să te rușinezi de goliciunea ta. Dar lumea clasică și iudaismul s-au întâlnit în cele din urmă, în creștinism, unde istoria sexului și a iubirii avea să sufere prefaceri profunde.
„Lumea păgână considera fertilitatea, sexul și reînnoirea vieții ca pe o legătură vitală între zei și oameni. În perioada sa de început, creștinismul s-a autoproclamat ca o religie anti-păgânitate. De aceea nu este întâmplător că religia creștină e fundamental anti-fertilitate și anti-sex.”(*) În orașul Corint din Grecia, înainte cu 2.000 de ani, când făcea parte din Imperiul Roman, era de o anume notorietate. Când grecii se refereau la o prostituată, o numeau „femeie corintiană”, iar la proxenet, „om de afaceri corintian”… După răstignirea lui Mântuitorului, apostolul Pavel a pornit prin lume ca să-i transmită acesteia propria viziune a mesajului lui Hristos. Astfel apostolul le-a scris corintienilor: „Nici afemeiații, nici cei ce comit adulter, nici efeminații sau homosexualii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.” „Sf. Pavel deține, de altfel, un loc aparte în istoria sexului și a iubirii. Era deopotrivă evreu și cetățean roman, crescut într-un oraș grecesc. El a interpretat mesajul iudeului Iisus și l-a transmis lumii greco-romane. Și o parte semnificativă a acestui mesaj, așa cum l-a înțeles el, era că sexul în afara căsătoriei nu numai că e un lucru de rușine, dar chiar e un păcat. Punând noțiunea de control al sexului în centrul mesajului său, Pavel și-a «împachetat» propriile păreri despre comportamentul sexual în autoritatea morală a însuși creatorului Universului.”(*) Astfel, datorită mesajelor apostolului Pavel, din Templul Afroditei din Corint, unde se desfășurau plăcerile trupești, azi se mai văd câteva rămășițe de piatră. Înainte de creștinism, nu exista sentimentul că faci ceva ce necesită iertarea preotului, fiindcă nu exista conceptul de păcătuire. Cam din secolul IV d.Hr., Biserica a început să pretindă că mărturisirea păcatelor în fața preotului, însemna iertarea lor. Astfel s-a creat și noua viziune asupra felului de abordare a sexului. Biserica a făcut din povestea lui Adam și Eva o ilustrare a faptului că „părțile intime” sunt un lucru de mare rușine. Au conjugat aceasta cu noțiunea grecească de iubire pură și au adăugat conceptul de păcat. Oamenii de pretutindeni credeau odinioară că forța sexuală și senzuală a zeilor „mișcă soarele și celelalte stele”. Dragostea trupească era așadar de esență divină, iar în creștinism a devenit contrariul, sexul interzicând însăși iubirea lui Dumnezeu. Aici istoria sexului și dragostei se pare că ar fi trebuit să se termine. Lumea nu s-a sfârșit însă, ci merge înainte, cu virtuțile și viciile ei.
În timp ce biserica creștină a reușit să-și impună totala respingere a sexului în cea mai mare parte a Europei, în alte colțuri ale lumii, păgânismul înflorea. Undeva, în nordul Indiei, există un grup de temple din anul 1.000 d.Hr., abandonate acum câteva secole, cu basoreliefuri deosebite, ce reprezintă scene de un erotism surprinzător. Se spune că nici până în ziua de azi nu se cunoaște motivul acestor reprezentări. Dr. Shobita Punja, ce activează în cadrul Proiectului de Reconstrucție al acestor edificii din Khajuraho, spune: „Khajuraho are o istorie minunată și neașteptată. Locul a fost redescoperit în 1838, de un ofițer englez. În temple își făcuseră sălașul maimuțele, iar restul locului era pustiu. Ofițerul a apreciat că nu mai fusese locuit de 700 de ani. El a spus că s-a cățărat pe temple ținându-se de piciorul unui zeu și de mâna celuilalt zeu, și astfel a ajuns în vârf, unde a dat peste aceste sculpturi erotice, care l-au șocat.” Se pot vedea aici sculpturi cu femei dezbrăcate, îmbrățișate de parteneri. Deși au trecut 200 de ani de la descoperirea lor, nu s-a dat o explicație concretă acestor sculpturi erotice. Dr. Shobita Punja, ca istoric de artă, care lucrează în acest sit arheologic, a descoperit că, de fapt, locul nu era total părăsit. Khajuraho e un sătuc cu vreo 5.000 de locuitori. Uneori vin aici o mulțime de oameni din toate părțile. „Complet ignorați de lume și chiar de UNESCO, în patrimoniul căruia a intrat așezarea, circa 30.000 de oameni vin aici anual, într-o anume zi, din toate satele din împrejurimi. Sunt oaspeți la nunta zeilor. Într-unul din temple se află o piatră așezată vertical. Reprezintă un enorm falus, simbol al energiei generatoare a cosmosului, întruchipată în India de zeul Șiva. Șiva este forța morții și a reînnoirii. Falusul e așezat pe o bază circulară, reprezentând vaginul, intrarea în uterul Marii Zeițe, sursă a vieții. În India, e cunoscută sub numele de Parvati.”(*) Aici, la începutul primăverii, în negura primei nopți cu lună plină și neștiuți de lumea de după moarte, Șiva și Parvati se căsătoresc la Khajuraho, iar lumea se pune în mișcare. Este o uniune reprezentând centrul întregii creații, ce se regăsea odinioară și în credința Occidentului și căreia i-a pus capăt Creștinismul. În India mai persistă și astăzi, cu unele schimbări totuși, care nu pot fi imortalizate nici în filmele produse la Bollywood, unde nu e potrivit să fie văzuți bărbați și femei făcând dragoste.
În lumea păgână, nu exista sfiala sexuală, fiindcă sexul lega ființa umană de divinitate. Odată cu venirea Creștinismului s-au schimbat toate, fiindcă sexul era cauza depărtării de Dumnezeu. Dezaprobarea sexului a ajutat creștinismul să se autodefinească ca religie detașată de păgânism și, totodată, le-a furnizat preoților un instrument de control eficient, mai ales în ceea ce privește unirea bărbatului cu femeia prin căsătorie. Din Evul Mediu, deși Biserica a preluat controlul asupra căsătoriei de afacere, in care se uneau în prealabil proprietățile, a rămas intransigentă în privința sexului. Trebuia ca relațiile între sexe să fie caste, chiar și între cei doi soți. Iar căsătoria ca atare, tot nu era consfințită în biserică. Abia pe la mijlocul sec. XVI, Biserica a transformat jurământul căsătoriei într-un act sacramental ce trebuia îndeplinit de un preot. Femeile erau considerate drept proprietate a bărbatului. „Poate părea un paradox, dar în Europa, atitudinea față de femei s-a îmbunătățit oarecum în urma contactului cu Islamul. Astăzi, imaginea noastră despre tradiția islamică este cea a unei religii represive față de femei, numai că, în sec.XII, lucrurile stăteau puțin diferit. În tradiția islamică, femeile sunt ascunse vederii, dar onorate. Iar respectarea femeii era un punct ce lipsea cu desăvârșire din «programul» Bisericii medievale.”(*)
Întâlnirea dintre cruciații creștini, veniți din teritoriile unde sexualitatea era oprimată, cu atmosfera exotică și romantică a curților Islamului a schimbat mai mult Europa și mai puțin Orientul Mijlociu. Una din cele mai mari revoluții sexuale din istorie a avut loc într-un palat din Poitiers din Franța, unde a existat o femeie care a considerat că femeia nu este o păcătoasă care aduce nenorociri precum Eva… Numele acestei femei e Eleonora de Aquitania, o ființă plină de viață, frumoasă, carismatică și foarte sexy și măritată cu exact opusul ei: Ludovic al VII-lea, regele Franței. Eleonora spunea: „Credeam că m-am măritat cu un bărbat, nu cu un călugăr.” Ea considera că puterea și sexul merg împreună. A avut o relație pasională cu ducele de Normandia, Henric, drept pentru care i s-a anulat căsătoria pe motiv de incest. Eleonora, de 27 de ani, s-a căsătorit cu Henric, de numai 19 ani, care ulterior s-a proclamat rege al Angliei, sub numele de Henric al II-lea Plantagenetul. Palatul din Poitiers a fost construit de ei. Aici, regina era înconjurată de tineri cavaleri chipeși, care o curtau cu discreție, fiindcă era totuși căsătorită și regină pe deasupra…. Aceste „extravaganțe”, nu numai că sfidau Biserica, ci însăși esența feudalismului. Limbajul folosit la Curtea Eleonorei descindea direct din cel al romanilor, de unde au luat naștere termenii de „romanță” și „romanțat”… În istorisirile și poemele recitate la Curtea Eleonorei, confruntările războinice cu monștri au fost înlocuite cu poveștile de iubire dintre bărbați și femei. A avut loc așadar debutul unui nou gen literar numit „romance”. „În loc să reprime puterea exercitată de sex, așa cum făcuse Biserica, Eleonora a încercat la Curtea ei să facă din sex o forță civilizatoare. Virtuțile masculine, legate până atunci doar de curajul în luptă, au fost redefinite, căpătând o dimensiune romantică. Astfel, vechile povești despre actele de vitejie ale regelui Arthur au fost rescrise și au devenit o saga romantică a iubirii adulterine dintre Lancelot și Guinevere. Bineînțeles că, pentru nobili, forma preferată de expresie a propriei personalități rămăsese tot confruntarea violentă dintre ei. Numai că acum o făceau de dragul unei domnițe.”(*)
Între înfățișarea plăcută și povestea de iubire există o legătură indisolubilă. În lumea arabă, s-a acordat întotdeauna o atenție deosebită igienei personale. Spre deosebire de Europa creștină, în lumea arabă băile publice mențineau o veche tradiție, preluată de la Imperiul Roman. Moda s-a extins apoi și în Europa, după reîntoarcerea cruciaților acasă, însă cu o deosebire de fond: băile erau mixte. Așa au devenit apoi bordeluri. „Londra a încercat să reglementeze acest domeniu de activitate, așa că, din 1161, au început să dea autorizație pentru aceste stabilimente. Și, deși Biserica a protestat vehement, mulți prelați au întrevăzut «oportunitatea de afaceri»…”(*) În Franța, Ludovic al IX-lea a legalizat prostituția în 1278. Măsura s-a dovedit nepopulară, iar doi ani mai târziu a fost revocată. Când regele Ludovic a plecat în cruciadă, a plătit 13.000 de prostituate ca să mențină „moralul” trupelor. Biserica, ulterior l-a sanctificat pe rege…
Biserica occidentală a avut momente când a simțit că era cam inoportun să încrimineze tocmai ceea ce ducea la perpetuarea rasei umane, iar „mama natură” a venit în ajutorul ei, spre sfârșitul secolului XV. Au apărut totuși noi probleme, sesizate și de radicalul reformator al Bisericii Protestante, John Calvin: „Dumnezeu a creat molime noi împotriva desfrâului.” Era vorba de o singură boală, destul de gravă cât să schimbe „peisajul” în domeniul sexualității: sifilisul, care a apărut în 1495 în Neapole, într-un mediu de mixtură militară din toată Europa. Boala s-a extins ulterior până în China, devenind în zece ani pandemie. A venit astfel momentul declarării războiului contra prostituției, femeia fiind considerată cea mai vinovată de acest flagel…
Renaldus Columbus, un chirurg italian, a anunțat în 1559 că găsise „sediul plăcerii” la femeie: clitorisul. În secolul următor, descoperirea a dat naștere unei noi forme de pudoare: puritanismul, care a fost, în parte, o reacție la ceea ce unii considerau a fi „licențiozitatea” Bisericii Romane. Puritanismul a oferit o soluție pentru rezolvarea veșnicei dileme a bisericii creștine, aflată între „ciocanul” condamnării sexului și „nicovala” nevoilor firești ale bărbaților și ale femeilor. În zonele rurale din Nordul Europei și Noua Anglie, puritanii au experimentat un mod bizar de a controla sexul premarital. Cuplurilor li se permitea să doarmă în același pat, dar cu o tăblie despărțitoare între cei doi. Însă cea mai mare provocare pentru Biserică nu au reprezentat-o nici mulțimile de adulatori păgâni ai sexului și nici deținătorii de bordeluri, ci știința cu descoperirile ei. „Totuși, destul de ciudat, în loc să integreze activitatea sexuală în ansamblul experienței umane, savanții au menținut aversiunea creștină pentru sex. Cu o singură diferență: au încercat să furnizeze o explicație rațională, științifică, a acestuia. Dorința sexuală, până atunci un păcat, era interpretată acum ca simptom al unei boli, și, ca întotdeauna, femeile păreau cel mai tare afectate. „Dacă, de pildă, recurgeau la masturbare, dacă făceau sex înainte de căsătorie sau după instalarea menopauzei, se considera că femeile au un comportament sexual anormal și li se punea diagnosticul de nimfomanie. În acest caz, femeilor li se puteau extirpa ovarele. O altă operație, mai puțin frecventă, dar care totuși s-a făcut în Anglia și America, a fost extirparea clitorisului.”( Prof. Carol Groneman, City University, New York) Masturbația avea consecințe nefaste și pentru bărbați, nu numai pentru femei. Dr. Samuel-Auguste Tissot, consilier al Papei pe probleme medicale, a publicat în 1760 un studiu în care demonstra că masturbarea duce la nebunie. Soluția împotriva acestei boli, fiind castrarea, pentru ca bărbații să nu mai recurgă la acest obicei. Se impunea totuși o soluție mai puțin drastică și, pentru că alimente precum șunca și ouăle, erau presupuse a fi afrodiziace, dr. John Harvey Kellogg a propus, în 1898, o alternativă la micul dejun. Aceștia sunt fulgii de porumb, care sunt considerați a fi inhibitori pentru libido. Dar pentru că fulgii de porumb au devenit cam fazi, dr. Kellogg a abandonat, dezgustat, „micul dejun” propus…
În sec. XIX, aversiunea Bisericii față de sex a fost consolidată de o așa-zisă teorie științifică. „Dubla condamnare a sexului le-a dat autorităților o mai mare putere de control asupra exploziei demografice din noile orașe industriale. Sexul a fost considerat o amenințare la adresa legii și ordinii, ba chiar la adresa Imperiului Britanic însuși. Singura problemă era că victorienii erau tot mai interesați de lumea clasică și ultimele descoperiri arheologice scoteau la lumină detalii stânjenitoare despre viața păgânilor.”(*) La British Museum, din Londra, publicul poate vedea o enormă colecție de obiecte aparținând lumii antice, dar nu totul este expus… Dr. David Gaimaster e custodele colecției secrete, care e considerată de către conducerea muzeului ca nefiind totuși secretă. „Asta era înainte. Sunt ultimele vestigii ale colecției care a fost divizată în secolul XIX. Colecția conținea obiecte percepute la vremea aceea ca fiind «prea delicate» pentru a fi expuse. Clasele conducătoare s-au temut că, dacă oamenii de jos ar fi avut acces la pornografie, structura socială a edificiului societății s-ar fi putut fisura… A existat o teamă reală că accesul la acest aspect al istoriei ar fi amenințat istoria din manuale a marilor imperii.”(Dr. David Gaimster, British Museum)
America secolul XIX, asemenea Angliei victoriene, a fost marcată de multe contradicții în privința legilor care reglementau sexul. „În majoritatea statelor americane, în anii 1880, vârsta la care era permis sexul era de 10 ani. În Delaware, era de 7 ani. Vârsta a crescut abia în 1889 la 16 ani. În acel an, majoritatea morală a aleșilor, a scos o mulțime de legi prin care era controlat comportamentul sexual al cetățenilor. Multe din ele apar azi ca absurde, dar și mai de necrezut e faptul că multe sunt în vigoare. În Romboch, Virginia, de pildă, e și acum ilegal să faci sex cu lumina aprinsă. În Florida, e ilegal să te joci cu sânii unei femei ! În Washington D.C., e ilegal să faci sex în altă poziție decât cea stabilită de preoți. În Indiana și Utah e ilegal să se vadă prin pantaloni erecția unui bărbat.”(*)
Astăzi, jucătorii vechi activează în continuare în domeniul descris mai sus, legând sexul de păcat, boală și anarhie, numai că acum cineva se ocupă de redefinirea sexualității umane: departamentele de marketing ale marilor corporații. Problema principală în comercializarea sexului este că deja el este gratuit, nefiind un produs al muncii oficiale pentru un scop vital. „Dar tocmai aici conducătorii noștri morali le dau o mână de ajutor celor care vând sex. Deoarece, cu cât interzic mai mult sexul, cu atât mai mult el se va vinde «pe sub tejghea». Există o întreagă industrie construită pe păcat. Așa se pot obține bani frumoși. Nimic nu se vinde mai bine ca sexul.”(*) Prin postdicția noastră de aici putem conchide că Adam a primit sub acțiunea divinității din coasta sa pe Eva și poate avea veșnic o activitate fără riscuri de faliment, alături de ea sau împreună cu ea, fiindcă omul nu iubește monotonia unei naturi normale…