agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4663 .



Cronica unei lansări anunțate
article [ Interviews ]
Ion Scarlat

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Titi Cosasu ]

2009-04-05  | [This text should be read in romana]    | 





Sâmbăta trecută, în sala de festivități a Școlii „Ion Preotu” din comuna Troianul, a fost lansată cartea profesorului Ion Scarlat „Din Troianul Teleormanului spre lume”. În fața unei asistențe ce a umplut aproape până la refuz sala, majoritatea fiind scriitori sau persoane implicate direct prin numele cuprinse în carte, din Roșiorii de Vede, Alexandria și București, prea puțini fiind localnicii, majoritatea copii și preoți, interesați de un astfel de eveniment, Ion Scarlat a vorbit despre momentele documentării, despre întâlnirea cu oameni de care doar auzise, dar și de proiectele în care a inclus satul natal, în special despre integrala Ion Pena.
„Paginile acestei cărți reflectă aspecte din viața și activitatea celor care s-au evidențiat într-un fel sau altul în diferite domenii de activitate, cu preponderență în cel cultural, celor care au schimbat „sapa-n condei și brazda-n călimară”, dar și celor care au lucrat în sfere conexe. Spre exemplu, epigramistul, poetul și prozatorul Ion Pena, un scriitor de talent care în perioada 1945-1989 a figurat în fondul scriitorilor interziși din cadrul Bibliotecii Naționale a României, Florica Stafiescu-Nicolescu, autoare de manuale școlare, manuale după care au deslușit primele slove ale cărții zeci de mii de copii ai țării. Marin Pârvu, medic cardiolog și profesor universitar la Facultatea de Medicină din Paris, cel ce a ajuns pe culmile performanței în lumea halatelor albe, o stradă din Paris purtându-i numele. Neagu Prițescu, unul dintre primii învățătorii ai satului, cel ce „l-a descoperit” pe Marin Pârvu și pe al cărui nepot, Octavian, l-au cununat Arhiducele Anton de Habsburg și Alteța Sa Ileana-Principesă a României”, s-a confensat autorul.
Cartea, apărută la Editura Tipoalex din Alexandria, a văzut lumina tiparului prin sponsorizarea Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman.
Cel mai emoționant moment din timpul lansării l-a constituit declarația fiicei autorului, Liliana Cristina, ce i-a făcut pe mulți din sală să lăcrimeze: ”Mi-e greu să vorbesc despre tatăl meu (…) Un om deosebit, de un bun simț dus la extrem, care dă și iartă fără a cere nimic în schimb; un om pentru care „meseria” de părinte a necesitat o normă întreagă, dublă, fără să beneficieze de concedii anuale plătite sau de pauzele ce se impun; o meserie din care nu s-a pus problema să demisioneze nici atunci când a devenit bunic (…) Am avut norocul să-l am lângă mine pe tatăl meu și pentru aceasta-i mulțumesc! Sunt convinsă că dacă ar fi putut îndeplini rolul de tată pentru câteva milioane de oameni, el le-ar fi făcut cu siguranță viața mai ușoară”.
Mulțumind organizatorilor, Primăria și Biblioteca comunală, reprezentate de viceprimarul Titi Stoian și bibliotecara Mirela Melintescu, care a pregătit și un moment liric împreună cu elevii școlii gazdă din lirica lui Ion Pena, Constantin T. Ciubotaru, proaspăt membru al Uniunii Scriitorilor, a încheiat prin a spune că: „Această carte este o izbândă a omului asupra cuvintelor. Și asupra lui (…) Parafrazându-l pe George Coșbuc, Ion Scarlat se simte „suflet din sufletul neamului său” și a încercat să-i cânte bucuria și să deschidă spre lume fereastra îndărătul căreia stă lumea satului său”.
„Au mai fost încercări de a scrie o monografie a comunei sau de a aduce în prim plan meritele unor concetățeni ai noștri care, prin activitatea lor, prin funcțiile deținute, prin talentul literar, au fost de un mare folos comunei și țării, dar nimeni nu s-a aplecat cu atâta dăruire, nu s-a documentat atâta încât să se apropie de perfecțiune ca domnul profesor Scarlat”, a ținut să precizeze Titi Stoian.
„Cea mai grea zi este cea de-a doua de după un succes”, și-a încheiat Ion Scarlat cuvântarea despre cartea dedicată nepotului său, Radu Andrei, invitând pe cei prezenți să răsfoiască și cărțile din colecția personală, aranjate într-o expoziție ad-hoc, semnate de personaje cuprinse în cartea lansată sau de autori din Roșiorii de Vede, prieteni ai domniei sale. Rămâne de văzut și dacă lumea satului său îi va răsplăti efortul prin titlul de cetățean de onoare.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!