Poetul (sau in general creatorul operei de arta-dar mai ales poetul)are nevoie de suferinta, de nefericire pentru a putea ajunge la apogeul viltorilor lui literare ?
In completare-un poet care isi pierde sursa nefericirii va scrie la fel ?
Si inca una la tema - un poet fericit de la a la z -adica de copil pina la casatoria monogama cu prima si ultima iubire (sa zicem ca el se considera fericit) poate scrie la fel de bine ca unul macinat de demoni?
Oare de ce auzim in mare masura numai de cei vizitati de luna plina si cu mari probleme in sfera psihicului si psihologicului ?



Din nemercinia mea ridic citeva intrebari sa incercam o discutie.
Daca v-am suparat iertati-ma. (recunoasteti personajul ??)