agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-09-18 | [This text should be read in romana] |
...și literatura japoneză se occidentalizează, asemenea valorilor materiale și spirituale ale acestui spațiu cultural exotic. “Shintaishi”, numită și poezia cu formă nouă, admite utilizarea stihului mai lung de 12 silabe, precum și versul alb “jiyu-shi”. Aproape toate curentele “moderne” sunt importate din Occident.
Se redescoperă abandonatul poem lung în succesiune nelimitată de versuri penta și heptasilabice, dar și poemul scurt. Poeta Yosano Akiko (1878-1941) și mai târziu Ishikawa Takuboku, creează noua tanka, regăsind filonul liric și frumusețea ei tradițională. Nici Occidentul nu rămâne nepăsător. Parisul în început de secol XX e bântuit de moda haikai, iar în America, mai târziu va face furori filosofia Zen. Judith Gauthier (1850-1917) înființează “Societatea internațională a poeziei tanka”. Genul haiku, mai cunoscut decât tanka, s-a bucurat de o mai mare atenție. Ghiorghios Seferis, poet laureat al premiului Nobel în 1963 încearca o elenizarea tristihului, în al său ciclu intitulat ”Haikaiuri”: Erinie bolnavă Nu are ochi Șerpii pe care-i ținea Îi mâncau mâinile. Unul din traducătorii români ai lui Seferis, poetul Aurel Rău are parte de o experiență directă cu Japonia. El nu numai că traduce din poeți niponi, dar are și două cicluri originale: “Jurnal haiku” și “False tanka”, din care reținem un tristih inspirat de peisajul japonez: Pod roșu arcuit Vine ziua peste mine În straie Shinto. Pe tărâm american, Kenneth Yasuda, autor al unei cărți de referință despre haiku, publică un reușit ciclu de “Experimente în engleză” sub pseudonimul Shoson. Un alt universitar american, Don Eulert care a activat câtva timp la Iași, publică la Editura Minerva în 1973 un florilegiu intitulat ”90 haiku and 10 senryu”. Găsim exemple și în poezia noastră contemporană, la Veronica Porumbacu în “Mineralia”, 1970. Cerneală Din oase albe arse cel mai teribil negru. Ducând până la ultimele lui consecințe spiritul poeziei cu formă fixă nipone, Ion Pillat a creat un întreg volum de “Poeme într-un vers”. În prefața acestei lucrări de referință face aprecieri, valabile și pentru poetica tipic niponă: “Poemul într-un vers ar fi acela în care unul singur e scris, cel dătător de mișcare, iar celelalte rămân sugerate până la sfârșitul poemului presimțit”. Sau: “Un poem lung se poate citi mai repede , căci fiecare vers ajută la pătrunderea și gustarea celuilalt. Un singur vers se vrea citit mai încet. Scrisorile se parcurg mai iute, telegramele însă ne opresc”. Autenticul haiku e “telegramă lirică”, iar tanka mai mult decât o schiță de pastel. Karl Petit în prefața sa la antologia de lirică niponă pare a găsi caracteristica esențială a poetului nipon și a artei sale: “El spune numai a zecea parte din ceea ce simte și încearcă să sugereze cât mai delicat cu putință celelalte nouă zecimi” Toate acestea par a demonstra că există și o altă cale decât cea a imitării și epigonismului. În această abordare se poate păși pe tărâmul unei lumi poetice care angajează și structuri mai profunde ale ființei, altele decât cele definite psihologicește de știința occidentală, fără intervenția unei explicații supranaturale, o adevărată sperietoare pentru mentalitatea vesticăa. Spiritul poeziei nipone introduce un alt unghi de vedere asupra fiziologiei actului poetic, în strânsă legătură cu realitatea ( în textele anterioare, “Realul ca prezență poetică”, eseu de N. Steinhardt) și sensurile ei în universul poeziei, precum și despre tainica relație dintre creatorul de literatură și cititorul său. Fără a avea pretenția că am epuizat printr-o enumerare scurtă lista autorilor străini și români traducători de lirică niponă (vezi și antologile lui Ioan Acsan și Dan Constantinescu), voi încheia cu două exemple de o rară frumusețe. Unul aparține lui Nichita Stănescu din “Epica magna”: Întunecând întunericul iată porțile luminii. Al doilea, în transpunerea lui Dan Constantinescu, aparține marelui Basho: Pojghița unui greier: El s-a mistuit în cântec Cu totul... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy