|
Biografie Timur Zulifikarov
Scrieri:
- "Poemele peregrinarilor sau Cartea gnomica a Intelepciunii";
- "Nastratin Hogea sau apoteoza Rasului catartic eliberator", extins la scara in intregului univers;
- "Poemele peregrinarilor sau predica Fericirilor cale vesnice si neperitoare";
- "Intaia dragoste a lui Nastratin Hogea si Tattabubu sau Cantarea Cantarilor";
- "Cartea revelatiilor lui Omar Khayyam" - prin care incheie ciclul "Poemelor peregrinarilor".
"Poemele peregrinarilor" reprezinta un periplu complex si definitoriu parcurs de toti eroii sai (Nastratin Hogea, Musfiki, Omar Khayyam, Kamoliddin) si tot odata costituie exemplificare aventurii ontologice a fiintei in drumul sau spre realizarea deplina, spre demnitate si perfectiune. Cartea "Poemelor peregrinarilor" este un npermanent cant al miscarii, al modificarii, al disparitiei, al regasirii si invierii. Ca un motto al intregii aceste calatorii eterne pot sluji cuvintele lui Saadi, folosite de Zulfikarov in "Carte copilariei lui Musfiki":
"Tu paraseste-ti casa cat esti printre cei vii
Si-apoi prin lumea larga paseste inainte."
Calatoria ca prilej de cunoastere aurorala este odisea destinului uman, ducand la intoarcerea la sina, intru sine a fiintei. Viziunea maniheista asupra universului se contureaza la Zulfikarov in imagini vilent contrastante ale antinomiilor perpetue, potentate la extrem: moarte si viata, putere-umilire, luciditate si uitare, senectute-tinerete, dragoste-ura, bine si rau. Viziunea ontologica a scriitorului nu porneste de la premisa unui univers lipsit de asistenta legii si a ratiunii ordonatoare, univers care evolueaza pe o traiectorie necunoscuta, prada hazardului. Zulfikarov se ridica la o conceptie totalizatoare, surprinde un principiu unic, omenesc, generator de armonie si echilibru, chiar daca eroii sai fiinteaza intr-un spatiu neprielnic, traumatizant si agresiv fata de natura lor intima. Calea, Drumul oferite ca modalitate de trecere spre limanul vietii sunt motivele simbolice folosite cel mai frecvent pe tot parcursul poemelor. Calea este Tao, drumul si drumetul, drumul fara de inceput si fara sfarsit pe care il batatoresc toti muritorii, caci drumul acesta este viata insasi. El este totul si nimic, dintr-insul purced toate, toti trec pe aici, spre acelasi infinit, ca sa se intoarca de unde au plecat. Drumul este sanctuarul in care-si gasesc toti refugiul. Existenta emerge spre valori umane primordiale, prin cultivarea si practicarea virtutii. Prin acceptarea eticului, fiinta omeneasca isi impodobeste si isi lumineaza spiritul si sufletul.
Autorul nu se raliaza la ideea acezei si penintentei dervisului sufit. El este adeptul redemptiunii prin suferinta. Autoperfectionarea morala nu se produce prin izolare si modificare trupeasca, ci prin deschidere, prin propensiunea individului spre ceilalti semeni, asupra carora inteleptul poate sa-si exercite actiunea benefica si eliberatoare. Nastratin spune: "Mi s-au deschis ochii, bobo. Vreau sa ies de aici. Sa te eliberez... Si pe toti ceilalti care se chinuie in toate zidanurile de pe pamant!..."
Drumul spre desavarsire este cu atat mai anevoios, cu cat viata omenirii se desfasoara in epoci crancene si sangeriroase. Poemele lui Zulfikarov pot fi interpretate in acest sens ca o parabola sumbra despre Puterea exacerbata pana la monstruos, spre Tirania mortificatoare, proliferata la scara intregului univers, fenomen ce anihileaza omul, reducandul la conditia de rob si de unealta oarba.
- Prezentare realizata dupa prefata Ninei Vucolov facuta volumului TIMUR ZULFIKAROV - "Poemele peregrinarilor", Editura Univers, Bucuresti, 1990.
|
Texte Recomandate
