Biografie Oscar Walter Cisek
Oscar Walter Cisek (n. 6 decembrie 1897, București; d. 30 mai 1966, București) a fost un scriitor român de etnie germană, diplomat și critic de artă, autor de nuvele, povestiri, poeme și eseuri în limbile română și germană.
Oskar Walter Cisek s-a născut la București. Tatăl său era un comerciant originar din Boemia, iar mama sa originară dintr-un mic orășel german, Crossen an der Oder. A urmat mai întâi Școala Evanghelică din Bucureși, apoi a absolvit studiile în germanistică și istoria artei la Universitatea din Munchen.
S-a remarcat cu o serie de articole și eseuri publicate în revista literară Gândirea. A contribuit la popularizarea curentelor modernist și avangardist din România anilor 1920. După 1930 a intrat în corpul diplomatic al Regatului României, fiind numit atașat cultural și de presă în Austria, Cehoslovacia și Germania. Între anii 1946-1947, de la începutul ocupației sovietice și până la instalarea regimului comunist din România, Cisek a fost consul general al României la Berna in Elvetia.
A fost închis de regimul comunist, iar după ce a fost eliberat, s-a stabilit la București și a reînceput să scrie. Mai târziu Cisek a fost reabilitat și i-a fost recunoscută activitatea de scriitor. A devenit membru corespondent al Academiei de Arte din Republica Democrată Germană. Academia Română i-a acordat premiul „Ion Creangă” la scurt timp după moarte.
Die Tatarin (povestiri, 1929)
Unbequeme Liebe (roman, 1932),
Die andere Stimme (1934)
Der Strom ohne Ende (roman, 1937)
Vor den Toren (roman, 1950)
Am neuen Ufer (povestiri, 1956)
Das Reisigfeuer (1960)
|