agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Dumitru Popescu[Dumitru_Popescu]

 
  Dumitru_Popescu

Oraş de reşedinţă: Turnu-Măgurele
Are limba maternă Are limba maternă


Biografie Dumitru Popescu

Pagina personală web Dumitru Popescu


 
Adresa directă a acestui autor este : 

Authorship & Copyright Protection (beta):
 Colecţiile active ale acestui autor::

Cele mai recente texte introduse:

Poezie (1)
Toate (1)

Cele mai recente texte introduse:

Comentarii:

Texte înscrise în bibliotecă:

Pagina: 1

Frumoasele zile... : din Rază de cobalt (1979)
Poezie 2010-10-28 (4164 afişări)


Pagina: 1





Biografie Dumitru Popescu

Dumitru Popescu, zis „Dumnezeu”, (n. 1928, Turnu-Măgurele) este un om politic, jurnalist, prozator, poet și memorialist român.

Absolvent de științe economice, Popescu intră în Partidul Muncitoresc Român în 1953. În anii 1950 și 1960 activează ca jurnalist la publicații precum Contemporanul, Scînteia tineretului și Scînteia. În perioada 1962–1965 este vicepreședintele Comitetului de Stat pentru Cultură. Este primit în Comitetul Central al P.C.R., unde înaintează rapid în funcție, astfel încât din 1969 face parte din Comitetul Politic Executiv (CPEx). În anii 1970 a devenit un om de încredere al șefului statului, Nicolae Ceaușescu, și a contribuit la construirea cultului personalității acestuia.

Porecla „Dumnezeu”, a cărei origine este incertă, sugerează întâietatea opiniilor lui Popescu în aplicarea cenzurii politice. În general echilibrat în această activitate, politicianul a adoptat uneori poziții excesive.

Scrierile literare ale lui Popescu sunt puțin cunoscute. Începând din anii 1990, a redactat memorii privitoare la perioada comunistă.

Studii. Primii ani

Popescu a absolvit facultatea de științe economice în 1951.

Debutează ca jurnalist în timpul studenției (în 1950), la revista Contemporanul. În 1956, cu ocazia pregătirii congresului Uniunii Tineretului Muncitor, Nicolae Ceaușescu îl invită pe Dumitru Popescu (deși cei doi nu se cunoscuseră anterior) să ocupe funcția de redactor-șef al ziarului Scînteia tineretului – va rămâne aici până în 1960. Vreme de doi ani este director general al Agerpres. După o pauză de trei ani, va reveni în jurnalism în 1965, de data aceasta ca redactor-șef la Scînteia, unde lucrează până în 1968.

Activitatea politică

Popescu se înscrie în Partidul Muncitoresc Român în 1953. În 1962 devine vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (altfel spus, ministru adjunct al Culturii), funcție pe care o va avea până în 1965. În același an devine membru al Comitetului Central al P.C.R. și rămâne aici până la căderea regimului politic (1989). Din 1968, este secretar al Comitetului Central, iar un an mai târziu devine membru al CPEx (Comitetul Politic Executiv) al Comitetului Central.

În 1981 devine rectorul Academiei de învățămînt social-politic „Ștefan Gheorghiu” din București, universitate exclusiv specializată în recrutarea cadrelor Partidului Comunist Român.

Popescu despre Ceaușescu

Dumitru Popescu a jucat un rol semnificativ în construirea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, președintele României socialiste. La capătul vizitei sale în China și Coreea (1971), Ceaușescu s-a plâns de proasta documentație oferită de membrii delegației (între care, și Ion Iliescu); prin urmare, sarcina i-a revenit lui Popescu, acest moment fiind unul decisiv pentru relația dintre cei doi. În discursurile sale, Popescu va aduce comparații între Ceaușescu și Pericle, Napoleon Bonaparte sau Abraham Lincoln. Poetul și jurnalistul Ioan T. Morar face o paralelă între influența exercitată de Popescu asupra imaginii publice a lui Ceaușescu și propaganda condusă de ministrul Joseph Goebbels în favoarea lui Adolf Hitler.

Cunoscându-l îndeaproape pe Ceaușescu, Popescu îl prezintă în interviurile acordate mai târziu ca pe un om care povestea puține despre sine, disprețuind „manierele de seducție, plasându-le în afara rigorilor politicii și a comportamentului militantului comunist. Miza pe autoritatea funcției sale, pe datoria subordonaților de a se conforma și pe împrejurarea că strategia sa era de natură să mobilizeze singură.” Popescu amintește evoluția spectaculoasă a gândirii lui Ceaușescu de la nivelul educației modeste însușite, îndeosebi ca urmare a discuțiilor purtate cu persoane publice (șefi de stat, oameni de cultură). Totodată, este confirmată agravarea sănătății mintale a lui Ceaușescu în anii 1980, preschimbarea strategiilor sale în câteva obsesii și transferul unei părți însemnate a autorității proprii către soția sa, Elena Ceaușescu.

„Dumnezeu“

Dumitru Popescu este adesea evocat sub numele Popescu-Dumnezeu; nu se cunoaște cu certitudine originea poreclei, dar există mai multe presupuneri. Unele păreri justifică numele prin severitatea politicianului față de subalternii săi. Ioan T. Morar vorbește despre o ședință de partid cu ziariștii din presa centrală, susținută la Casa Scânteii, unde Popescu ar fi afirmat: „Eu sînt tatăl vostru, eu sînt mama voastră, eu sînt Dumnezeul vostru”.

Lucrări literare

Popescu este autorul unui număr mare de volume în proză, poezie și eseuri. După căderea regimului socialist, a scris mai ales memorialistică. Mai jos sunt citate doar câteva titluri:

* Am fost și eu cioplitor de himere
* Cronos autodevorându-se
* Elefanții de porțelan
* Panorama răsturnată a mirajului politic
* Pumnul și palma (roman)
* Rază de cobalt (versuri)

Viața personală

Cenzurarea imaginilor cu animale din desenele animate transmise la finele anilor optzeci în emisiunea televizată Gala desenului animat a fost cerută de același Dumitru Popescu. Fără a fi confirmat de către acesta, un zvon din epocă vorbea despre faptul că avusese un copil care s-a născut cu malformații grave, motiv pentru care căuta să evite în chip radical imaginile legate de copii sau animale.

Popescu este pensionar și locuiește în București, într-un apartament din șoseaua Iancului. Pentru a scrie, vara pleacă la casa de vacanță, aflată într-un sat din județul Teleorman.
Bibliografie

* Betea, Lavinia. „Trei decenii lângă Ceaușescu”, articol publicat în cotidianul Jurnalul Național (7 iunie 2007)
* Chioreanu, Aurora și Rădulescu, Gheorghe (coord., 1972). Mic dicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică Română, București
* Morar, Ioan T. „L-am întâlnit pe Dumnezeu”, articol publicat în ziarul Cotidianul (17 aprilie 2006)
* Stoian, Florentina. „«Dumnezeu» scotea animalele din desenele animate”, articol publicat în cotidianul Adevărul (11 iulie 2007)


poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!