Ion Larian Postolache[Ion_Larian_Postolache]

City of Residence: n. Adjud - d. București
Has default language


Biography Ion Larian Postolache

Personal Webpage Ion Larian Postolache


 Use this address to access this author page : 

These are the most recent texts:

These are the most recent texts:

Comments:

Texts submited to the virtual library:

Page: 1

Colocviu antic : din Amurgul zăpezilor (1982)
Poetry 2011-02-27 (4062 hits)

Biography Ion Larian Postolache

Ion Larian Postolache (18 noiembrie 1916, Adjud - 7 decembrie 1997, București) este un poet și traducător. Este fiul Siminei (născută Dobre) și al lui Dumitru Postolache, tâmplar. Învață la Liceul „Unirea" (1928-1936) și la Liceul Comercial (1936-1939) din Focșani. Face studii universitare la Academia Comercială din București, în anii 1942-1945 este reporter de război. Tehnician la „Gazmetan", București (1947-1951), lucrează până în 1953 ca proiectant la Institutul de Proiectări pentru Industria Ușoară.

Debutează cu poezie în 1933, la revista „Căminul" din Focșani. Participă la cenaclul Adonis și frecventează cenaclul Sburătorul (1940-1943). În 1945 conduce, la Sibiu, gazeta „Curierul", pe lângă care funcționează un cenaclu la care participă Lucian Blaga, Radu Stanca, Ștefan Aug. Doinaș, Ioana Postelnicu, Ecaterina Săndulescu. În anii 1946-1947 înființează la București un cenaclu literar, iar în 1970 ia parte la fondarea cenaclului „Tudor Vianu". Colaborează la gazetele focșănene „Atacul", „Milcovul", „Pentru patrie" și apoi la „Prepoem", „Adonis", „Curentul literar", „Universul literar", „Luceafărul", „Argeș" și „Ateneu". Prima carte, Fluturi de bronz, îi apare în 1937, fiind urmată în 1941 de Hronic (divertisment).

Fără să poată ieși din tradiționalismul clasicizant antebelic, în Grădina cu cactuși (1969), după o tăcere de aproape trei decenii, Postolache cântă parcul, cu havuzul „ca o liră de cristal", luna trecând printre ramuri, „banca" pe care „vingt ans apres" stau alți îndrăgostiți, copilăria de școlar, cu „vacanțe care au fost de demult", salcâmul sub care dorm morții, reinterpretând nostalgic pe Lucian Blaga, satul de obârșie „de la Focșani mai la vale", sat din vremea lui vodă Cantemir, via etc.

Accentele pillatiene sunt și ele vizibile: „La vie, Strâmbă-Lemne, bătrânul mic te-mbată / Cu verzile miresme de iod și-amărăciuni; / În el rămâne luna ușor decolorată, / Când ziua stinge jarul cereștilor tăciuni." Acolo, în vie, studentul de odinioară citise pe Dante și pe Baudelaire: „De mult au fost acestea - Pe unde-o fi studentul / care citea la vie pe Dante și Baudelaire? / Privește-te-n oglindă cum te-a crispat prezentul, / Tu, visător de glorii și aripi pentru cer." Nu lipsesc evocările stilizate în maniera lui Mateiu I. Caragiale, cel din Pajere, reînviind amintirea domniței Ralu Caragea, întemeietoarea teatrului: „Comedianții-s în favor la Curte. / S-amestecă cu dânșii chiar Ralu / Și parc-aud grăind pe-un velpostelnic: / «Diseară avem teatru, psihimu»." Aproximativ în același stil paseist sunt lungile „balade" Toamnă la Hanul Ancuței și Beizadea Tingire.

Mai interesante, prin acuitatea notației născute din faptul trăit, se dovedesc compunerile intitulate Poeme de front. Când, în Orații (1972) de pildă, poetul încearcă să cânte cu tot dinadinsul „noul", Pillat și Blaga sunt uitați cu totul și banalitățile goale își fac locul de îndată. „Meșter" neoparnasian într-ale prozodiei, Postolache încearcă să se sincronizeze cu mai tinerii emuli ai lui Miron Radu Paraschivescu, inovând în sensul lui Ion Caraion sau al lui Geo Dumitrescu, adoptând și el disimetria în versificație și mai ales expresia violent prozaică, ca în Baladă a dimineților cenușii, dedicată filosofului Ion Petrovici: „La cinci și jumătate precis, / Ceasornicul mă dă afară din Paradis. / Pe străzi, trec tramvaie cu scrâșnet de fier, / Sirena fabricei aleargă înnebu­nită prin cartier". Virtuozitatea prozodică îi caracterizează și traducerile din mari epopei ale lumii.


Opera poetică

• Fluturi de bronz, Focșani, 1937;
• Hronic (divertisment), București, 1941;
• Grădina cu cactuși, București, 1969;
• Orații, București, 1972;
• Amurgul zăpezilor, București, 1982;
• Mătănii, București, 1990;
• Balade apocrife, București, 1992.


Traduceri

• Imnuri vedice, prefață de Sergiu Al. George, București, 1969 (în colaborare cu Viorica Vizante);
• Texte alese din lirica sanscrită, București, 1973 (în colaborare cu Charlotte Filotti);
• Poezia Egiptului faraonic, prefață de Constantin Daniel, București, 1974 (în colaborare cu Ion Acsan);
• Mahabharata (Legenda lui Nala și a frumoasei Damayanti), prefață de Mircea Malița, introducere de Constantin Daniel, București, 1975 (în colaborare cu Charlotte Filitti);
• Thomas Malory, Moartea regelui Arthur, I-V, prefață de Dan Grigorescu, București, 1979 (în colaborare cu Charlotte Filitti).