agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5993 .



Spiritul unui popor într-un singur nume: Mihai Eminescu
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [A. Noriºor ]

2010-02-02  | [This text should be read in romana]    | 



A mai scrie astăzi ceva despre Eminescu... Ce s-ar mai putea spune, când s-au spus atâtea, când unii și-au dedicat viața încercând să se apropie de opera și viața sa, încât s-a desprins un nou „logos” din sânul filologiei – eminescologia. În plus, de câte ori ascult vorbindu-se despre Eminescu îmi vin în minte acele versuri din „Scrisoarea I”: Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,/ Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el. Este o teamă de impietate în acest lucru: încă unul care vrea să arate ce mare îl vede pe Eminescu, ca și când el ar avea nevoie de acestă recunoaștere, de „argument pro”.
Bineînțeles, Eminescu nu are nevoie de vreun argument. Totuși, atunci când sinceri ne apropiem de taina Eminescu, m-am gândit că ar fi, de asemenea, o impietate să nu îi aducem prinosul de mulțumire pentru conștiința a ceea ce suntem. Eminescu nu a creat poporul român, dar i-a pus în lumină sufletul, i-a așezat înainte oglinda conștiinței.
Pe de altă parte, oricât s-ar scrie despre Eminescu, niciodată nu se va fi scris destul.
Creațiile care întruchipează valori ies din matricea temporală marcată de schimbări, mode. Pentru că ele dau expresie spiritului unui popor și, astfel, unui mod de a fi uman. Pentru că „om” reprezintă o abstracție. El nu poate fi întâlnit. Întotdeauna omul real aparține unui neam, trăiește într-o limbă, are mamă și tată, se naște într-un loc și timp anume, se hrănește cu pâine, îl frământă anumite întrebări și suferințe, trăiește și moare.
Eminescu nu este ipocrit. Nu una spune și alta face, adică schizofrenia etică întâlnită în societatea românească, mai ales la nivelul ei "de vârf" (Toți pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,/ Chintesență de mizerii de la creștet până-n talpă). Știm că opera vorbește de la sine, se apără singură, are propria intenție („intentio operi”, cum spune Umberto Eco), dar dacă autorul ei este integru, este una cu opera, și întruchipează prin chiar viața sa o operă, atunci ni se oferă exemplul autenticității: autorul și opera se luminează reciproc.
În 1871, la 21 de ani, Eminescu era o persoană foarte responsabilă, participând la pregătirea unei serbări și a unui congres studențesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare.
Este o taină de care trebuie să ne apropiem cu sfială. Sunt unii care spun că „domne, totuși Eminescu nu a terminat nicio facultate, n-a avut nicio specializare...”, din care se înțelege că ei, având o „specializare” sau mai multe, au cel puțin un dram de superioritate în fața sa. Aprecieri ale unor resentimentari; schema este veche și ieftină: hai să schimbăm criteriile de apreciere, valorile, cu cele ale noastre (de fapt nevalori). Și problema cu specializările, patalamaua, decorațiile etc. reprezintă o variație pe aceeași temă – ceva de genul: dacă nu ai vilă, mașini, funcții și nu mai știu ce, atunci ești un nimeni, ți-ai irosit viața, nu contezi, n-ai fost în stare să fii „descurcăreț” (cuvânt ce ascunde multe lucruri îndoielnice).
„Specializarea” lui Eminescu a fost aceea de a fi om deplin, adevărat, și a fost astfel iubindu-și până la jertfă poporul, un popor care nu știu dacă îl merită. Pentru că a face serbări la 15 ianuarie și 15 iunie și a spune câteva vorbe ticluite despre Eminescu nu este suficient. Mai important este să îl luăm ca model de integritate, de iubire a adevărului.
Pentru a ne reaminti cât de actual este Eminescu, iată câteva versuri din „Scrisoarea a III-a”:

De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii...
(...)
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noștri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiștea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliți
În aplauzele grele a canaliei de uliți,
Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii,
Măști cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul,
De ai crede că viața-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ți stă un stâlp de cafenele,
Ce își râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget,
Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri,
La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toți pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesență de mizerii de la creștet până-n talpă.
Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască,
Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască...
Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii,
În cămeși cu mâneci lunge și pe capete scufie,
Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mișcări și în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri
Și aplaudă frenetic schime, cântece și jocuri...
(...)
Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!
I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!
Și această ciumă-n lume și aceste creaturi
Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ și numele tău... țară!

La Paris, în lupanare de cinismu și de lene,
Cu femeile-i pierdute și-n orgiile-i obscene,
Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă bețișor de promenadă,
Vestejiți fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept științ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Și acum priviți cu spaimă fața noastră sceptic-rece,
Vă mirați cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înșela,
Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?
Prea v-ați atătat arama sfâșiind această țară,
Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,
Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteți – niște mișei!
Da, câștigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Þepeș doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!