Într-un oraș liniștit și îndepărtat a fost odată o seară frumoasă cum nu-i găseai nicăieri pereche.
Arareori trecătorii zâmbeau și nu era veselie în orașul acela. Oamenii erau triști ca o zi ploioasă de toamnă. Numai Ioana, o femeie tânără, se deosebea și ca îmbrăcăminte și ca purtare de toate femeile din oraș.
Și iată că într-o zi, Ioana născu un băiețel, care i se părea că este copilul cel mai frumos din oraș. Însă Ioana dorea ca băiețelul ei să fie cel mai frumos de pe întreg pământul... Pentru aceasta, două zile și două nopți se gândi Ioana ce să ceară berzei cea năzdrăvane.
Barza năzdrăvană era o barză hâtră, care aducea câte un dar fiecărui copil nou-născut. Aducea darul pe care-l cereau părinții copilului. Unii îi cereau pentru copiii lor noroc, alții sănătate, alții bogăție, alții viață lungă.
- Nu vreau nimic din toate acestea, își zise Ioana. Dar ce să cer pentru băiețelul meu ca să fie cel mai frumos de pe pământ?
Când veni barza Ioana îi zise:
- Doresc să-i aduci băiețelului meu pe tatăl lui, pentru că nimic nu se compară cu dragostea pe care o are acesta în suflet. Atunci barza îi făcu pe voie. Deasupra leagănului băiețelului desfășură aripile sale mari, făcu de câteva ori cu ciocul niște semne tainice în aer, apoi zise Ioanei:
- Dorința ta s-a îndeplinit. Să știi că ai făcut cea mai bună alegere. Va veni ziua în care nu te vei căi și nu vei plânge că ai cerut pentru copilul tău pe tatăl său. Să mai știi că băiețelul va fi fericit în clipa când va înțelege alegerea făcută.
Barza plecă. Ioana rămase câteva clipe nemișcată și se uita, când la băiețelul ei, cel mai frumos de pe întreg pământul, când la tatăl lui, când... zâmbet era în casa albastră.