Motto: Orice afirmatie trebuie sprijinita pe argumente logice.


S-a strecurat in gandirile superficiale si, prin contaminare, din pacate si in constiintele departe de a fi astfel numite, convingerea ca in balada “Miorita” (cunoscuta indeosebi prin varianta culeasa de Alecsandri si analizata in gimnaziu) baciul moldovean este emblema lasitatii. Si nu doar a tagmei lui, ci, prin extensie, a intregii natii romanesti.
Care sunt argumentele, nu se precizeaza de catre cei care arunca, fara discernamant, asupra nefericitului oier moldovean aceasta « anatema ».
Daca e sa vorbim despre lasitatea poporului roman, alaturarea ar trebui facuta nu cu personajul baladei, ci cautata in insusi comportamentul nostru de-a lungul intregii istorii rostogolite peste « spatiul mioritic », iar azi in indolenta, toleranta fata de nulitatile care ne decid destinul in numele unei jalnice democratii.

Revenind la tanarul cioban victimizat, eroarea pe care o pun in circulatie cei mai sus pomeniti sta in faptul ca ei urmaresc si sunt interesati de firul epic, narativ al baladei (de altfel expus doar succint) si, ignorand caracterul preponderent liric al acesteia, asteapta o derulare de intamplari palpitante (dupa cele dezvaluite de nazdravana mioara), recte inclestarea dramatica intre cei trei pacurari.
Or, niciunul dintre autorii anonimi ai niciunei variante (din cele peste 1000) a « Mioritei » nu a fost preocupat de vreo confruntare dramatica (exista destule creatii literare romanesti pe aceasta tema). Intentia lor a fost sa zugraveasca evenimentul « moarte » , indiferent de mobilul ei, in culorile unei nunti de proportii cosmice.
Trecerea brusca de la epic la liric in aceasta poezie i-a derutat si nemultumit pe unii mai sangvino-colerici care s-au grabit sa puna stigmatul lasitatii pe « fruntea » bietului moldovean, fara sa ia aminte la semnificatia versului-cheie : « Si de-a fi sa mor ». Verbul « a fi » este un viitor popular cu auxiliarul «a» egal cu literarul « va » si are sensul «se va intampla». Conjunctia « de », sinonima cu « daca » : « daca se va intampla », confera verbului nuanta prezumptiva exprimand o supozitie, o eventualitate a mortii si nicidecum o certitudine. Ca certitudine versul ar fi trebuit sa se inscrie pe alt tip de propozitie decat cel conditional, eventual pe unul temporal : « dupa ce va fi sa mor ». Dar, probabil, ca si asa omorul ar trebui analizat in logica intregului text al baladei.
Prezumtia verbului « sa mor » lasa la imaginatia ascultator-cititorului scenariul scurs intre dezvaluirile facute de mioara si « testamentul literar » al ciobanului. Daca acest pastor « mai ortoman », care a starnit invidie si gand de omor in ceilalti doi fartati intru oierit, s-ar fi temut, probabil ar fi urmat sfatul oitei si, chemandu-si aproape cainele «cel mai fratesc», s-ar fi retras la « negru zavoi » despartindu-se de dusmanii lui de moarte. Cum insa nimic nu lasa a se intrevedea un astfel de subterfugiu, ramane sa admitem ca el si-a continuat drumul alaturi de ceilalti doi, nu fara sa nesocoteasca probabilitatea de a le cadea victima intr-o confruntare, una de forte inegale numeric, sau printr-o miselie. (In alte variante ungureanul si vranceanul ni se infatiseaza inarmati cu pumnale si pistoale).
Aceasta interpretare se apropie cel mai mult de realitatea ca toti acei creatori anonimi au avut intentia nu sa faca din personaj un supra-erou (caruia nimic nu-i poate sta in cale, cum indeobste se intampla in baladele si basmele noastre) ci sa puna in scena unul dintre cei mai verosimili eroi principali din literatura. Daca am accepta ideea lasitatii ar insemna ca asistam la cea mai insolita apologie a lasitatii unui personaj, si inca unul pozitiv, lucru nemaiintalnit in vreo creatie literara authtona. Apoi, cum de atatia exegeti ai folclorului romanesc au convenit ca « Miorita » reprezinta capodopera literaturii noastre populare ?
Nicaieri in balada nu se resimte ca autorii ei il dezavueaza, il condamna pe pastorul « las », cum ar fi fost, de altfel, firesc. Si asta, repet, deoarece nu a existat propensiune catre actiuni cu suspans, ci catre conturarea unei « lumini » in care poate fi interpretata intunecata moarte.
Mortii, enigma care framanta mintea omeneasca dintotdeauna, maiestria populara i-a conferit aici atributele , ridicate la rang de teluric si cosmicitate, ale celui mai fericit moment din viata individului : NUNTA.
Ideea « moarte egal lumina » o vedem preluata si de poeti consacrati precum Cosbuc in «Ceahlaul » :

« Natura, in mormantul meu / E totul cald, ca e lumina”

ori Eminescu – in elegia “Mai am un singur dor”:

“ Cand n-oi mai fi pribeag/ Luciferi, ce rasar/ Din umbra de cetini,/ Fiindu-mi prietini/O sa-mi zambeasca iar ».

Si atunci ma intreb, de unde ideea aceasta a lasitatii mioritice chiar in cugetele unor contemporani a caror inteligenta nu poate fi contestata ? Te poate consola gandul ca uneori insesi geniile fac erori ?
Unul dintre remarcabilii critici literari, Ion Rotaru, face urmatoarea afirmatie in studiul «Analize literare si stilistice» : « … si impacat cu destinul nu-si ia masuri de impotrivire spre a supravietui, din contra isi face un fel de testament ».
Nu-mi dau seama in numele caror argumente afirma criticul ca pastorul nu si-a luat masurile de impotrivire, incurajandu-i in felul acesta pe cei ce studiaza critica literara sa accepte ideea capitularii benevole ab initio in fata promejdiei.

Iata, spre finalul stradaniei de « reabilitare » a oierului moldovean si argumentul decisiv cuprins in versurile unei alte variante a baladei (« Poezii populare romanesti » - culegere de Ion Nijloveanu, Ed. Minerva, Bucuresti 1989, pagina 225) :

« …Dar de s-o-ntampla/ Sa caz printre stanci/ De ei dus in branci »

Facand abstractie de toate celelalte variante ale operei (neaflate la indemana tuturor), amatorii de peripetii, de epic palpitant ar putea umple cu imaginatia, (scotand din calcul lasitatea ciobanasului) timpul scurs de dupa avertismentul mioarei sau l-ar putea, la fel de bine, umple cu destinul lui Nechifor Lipan din « Baltagul » lui Sadovenau. Se stie ca romanul are ca motto versurile din « Miorita » : « Stapane, stapane/ Mai chema s-un cane »
Sadoveanu s-a inspirat pentru scrierea sa din partea finala a baladei in care « maicuta batrana » isi cauta innebunita de durere fiul neintors acasa cu oile la vremea de dupa semnele stiute de familiile pastoresti. Nici macar romancierul nu s-a lasat sedus de relatarea destinului tragic al lui Nechifor Lipan (omorul sau e reconstituit de unul dintre cei doi ucigasi). Pe autor il atrage sa detalieze odiseea cautarii osemintelor unui sot si tata cu demascarea criminalilor.

Daca e sa revin la ideea de prezumtie a omorului dedusa din « si de-a fi sa mor », de ce imaginatia ar exclude ipoteza supravietuirii moldoveanului in urma confruntarii desfasurate cu inteligenta, pricepere, de vreme ce este prevenit asupra omorului ? Dar ca el, lucid, luand in calcul si varianta mortii sale dupa o apriga lupta, pe de o parte apeleaza, prin mioara, la fartatii lui, in numele unui dram de omenie, pentru o ingropaciune crestineasca, pe de alta parte ii cere nazdravanei sa menajeze suferintele maicutei lui printr-o deformare voalata a adevarului. Insa tocmai aceasta denaturare endemonistica a unui adevar crud constituie esenta baladei, scopul urmarit de creatoii ei populari.
Dintr-o astfel de pledoarie s-ar putea naste intrebarea de ce, daca autorii baladei au dorit sa-i dea mortii chip alegoric, au recurs la imaginatia unui pastor si la o tentativa de asasinat care sa produca scenarii printe analisti si cititori ? Raspunsul este simplu : imaginea mortii este tesuta aici din componente ale naturii, de proportii ceresti, natura pe care nimeni altcineva n-o resimte mai aproape de timp si suflet decat pastorul. Iar pretextul asasinatului nu era de omis de vreme ce in transhumanta numeroase crime de acest fel se savarsesc in numele invidiei si al lacomiei.
Stigmatul lasitatii moldoveanului mioritic este de data relativ recenta. S-a propagat nepermis de mult incepand cu momentul intrarii in declin a interesului pentru lectura cartilor si, din nepasare, toleram si asta ca multe altele.

Din ipotezele lansate de mine aici privind omorul ori supravietuirea ciobanasului nu incurajez niciuna, acestea fiind scenarii irelevante in balada. Le-am detaliat de dragul demonstratiei si al argumentului impotriva unei taxari nedrepte si nesustinute a unui personaj emblematic prin realismul si sensibilitatea lui si, nu in ultimul rand, am facut-o pentru a satisface curiozitatile celor ce cauta completari acolo unde ele nu isi au rostul.
Cand un mare carturar precum Nicolae Steinhardt, in consonanta cu un mare filosof si literat ca Lucian Blaga, lanseaza verdictul : « Ce nu inseamna « Miorita » : resemnare, fatalism, chemarea mortii, pasivitate, pesimism… » (« Jurnalul fericirii »), mai cutezi sa interpretezi altfel semnificatiile baladei ?