Pentru a se evita instituționalizarea persoanelor vârstnice, un rol important îl are și consilierea membrilor familiilor vârstnicilor care se află în riscul de a fi instituționalizați.
De cele mai multe ori, unul din motivele instituționalizării bătrânilor îl reprezintă și teama de responsabilități a familiei, lipsa de putere pentru a face față situației de a-și ajuta vârstnicul. Consilierea este un pas important în determinarea abandonului instituționalizării.
Consilierea este o relație de ajutare, o încercare și un efort din partea consilierului la care este cooptat și clientul pentru a îmbunătății confortul existențial al celui din urmă pentru a-i ameliora stilul de viață. Nu este preocupată în general de ajutorarea oamenilor ca ei să ia decizii, ci de a-i ajuta să ia decizii înțelepte.
Beneficiarii ședințelor de consiliere sunt persoane cu personalități diferite care doresc să depășească problemele pe care le au, să-și cunoască aptitudinile și să le dezvolte.
Activitatea de consiliere se poate suprapune la un moment dat cu cea a altor profesioniști din domeniu social, dar scopul ei este de identificare a adevăratelor probleme și nevoi. Spre deosebire de alți actori sociali, consilierul pune accent pe subiectivitate și independență, beneficiarul fiind cel ce identifică și depășește problemele. Consilierea are scopul de a media întâlnirea dintre ceea ce este beneficiarul și ceea ce ar fi bine să fie și vrea să fie acesta.
Pornind de la obiectivul acceptat de majoritatea autorilor în domeniu “cel de a-i ajuta pe oameni să se ajute singuri”-rezultatele dorite și solicitate de către beneficiari sunt:
creșterea înțelegerii de sine și a situațiilor din jur
creșterea capacității proprii de decizie
oferirea unui sprijin în luarea unei decizii și confirmarea acesteia
dezvoltarea capacității de a schimba o situație
eliberarea de sentimente
examinarea opțiunilor și alegerea uneia
facilitarea capacităților de relaționare și comunicare
liniște și armonie intrafamilială și comunitară.
Rezultatele consilierii depind de următorii factori:
Cunoașterea obiectivelor și limitelor consilierii(referitoare la sferele de activitate, independența beneficiarului și colaborarea acestuia)
Sinceritatea și deschiderea la comunicare a beneficiarului
Competența și profesionalismul consilierului
Stabilirea unei relații de consiliere bazată pe încredere, sinceritate, comportament non-discriminatoriu, empatie, confidențialitate și respect
Astfel sunt evidențiate următoarele obiective specifice consilierii:
autoacceptarea-recunoașterea atât a calităților cât și a defectelor și acceptarea criticilor și a respingerilor
dezvoltarea conștiinței de sine-perceperea de sine prin autoevaluare și comparare
perspicacitatea-control rațional asupra trăirilor și acțiunilor
rezolvarea de probleme-învățarea căutării soluțiilor și găsirea unei soluții adecvate
educația psihologică-achiziționarea de tehnici pentru înțelegerea și controlarea comportamentului
dezvoltarea abilităților sociale-cele de comunicare, conducerea conversațiilor, asertivitate și controlul furiei
schimbarea cognitivă-identificarea, recunoașterea și modificarea sau înlăturarea credințelor iraționale
modificarea comportamentală-schimbarea sau înlocuirea modelelor comportamentale neadaptive sau distructive
restituire sau compensare-ajutorarea clientului să îndrepte comportamentele distructive anterioare.
Consilierea poate fi văzută de către unii lucrători sociali în sfera comunitară,
ca o perspectivă interesantă de trăiri particulare, în timp ce originea acestor sentimente de supărare, regret și neputință, se află în „problemele publice”de genul sărăciei, șomajului, discriminării și bolii.
În special, asistenți sociali care fac consiliere cu familiile bătrânilor aflați în risc de abandon, evidențiază rolul ambelor perspective. Consilierii concentrați asupra dezvoltării comunitare accentuează abilitătea de a construi o relația bazată pe încredere, în timp ce alții focalizați pe o intervenție individuală pot vedea cum este influențată munca lor de unele sisteme sociale, economice și politice.
Orientată spre ajutorarea clienților în înțelegerea și clarificarea punctelor lor de vedere asupra spațiului de viață, asupra mediului și a dimensiunii morale a existenței, consilierea susține și rolul învățării găsirii scopurilor determinate pentru înțelegerea în sine și a celor din jur pentru o mai bună informare asupra posibilităților pentru soluționarea problemelor de natură emoțională și interpersonală.
O caracteristică esențialță a consilierii, este cea de facilitare a înțelegerii, a schimbării, a acceptării noilor situații, a depășirii unor momente dramatice, a integrării și a dezvoltării.
Consilierea familiilor bătrânilor cu risc de abandon, implică asistentul social în observarea, ascultarea, înțelegerea, răspunsul, evaluarea și acțiunea în parteneriat cu consiliatul.
Cel consiliat are posibilitatea de a-și explora și clarifica forțele și slăbiciunile, de a-și îmbunătății calitatea vieții și de a evolua spre o formă superioară a bunăstării.
Consilierea nu presupune doar o prestație unilaterală din partea consilierului, ci este vorba de o interacțiune cu specificul ei, o relație de ajutare.
Fiecare dintre cei doi, vine în câmpul acestei interacțiuni cu particularități de vârstă, cultură, religie, clasa din care provine, limba vorbită, etc.
Sunt importante încrederea, respectul și confidențialitatea, astfel încât, personele vârstnice să se poată simți în siguranță pentru a-și putea dezvălui și sonda propria viață din perspectiva cunoașterii, afectivității și acțiunii.