A fost odată ca nicidată un popor cu mai multe țări și cu și mai mulți dușmani… naturali, începând cu romanii, continuând cu turcii, frații ortodocși de la răsărit și mulți alții, dar la început să vorbim despre trecut.
Oricât de mulți prădători necăjeau oamenii din acele locuri, oricât de multe războaie, secete , epidemii, stăpâniri nedrepte se abăteau asupra bietei țărișoare, nimeni nu se gândea să plece nicăieri deși înca de pe atunci se știa ca există locuri pe pământ in care se putea trăi în pace și bunăstare.
Atâta timp cât amenințarea venea din exterior, oamenii nu au renunțat să lupte, au rămas uniți, chiar dacă asta a însemnat să trăiască cu teama că nu vor avea ce pune pe masă a doua zi, ca vor pieri de mâna boierului sau de sabia turcului.
Au rezistat pentru că ceea ce venea din interiorul lor a fost mai puternic decât teama pe care o aduceau războaiele și lipsurile sau decât tentația altor meleaguri. Au rezistat pentru că au perseverat și au crezut… în “ce-o da Dumnezeu”și în noi înșine. Tot ceea ce am avut am purtat cu noi .
Am continuat să trăim, să ne apărăm , să cream, chiar daca ne-a fost furat pana și talentul: Brâncuși, Cioran( acum francezul Sioran), Paulescu, insulina, Coanda, avionul cu reacție…, fără reacție din partea noastră. Și asta e numai ceea ce știm.
Petrache Poenaru a inventat stiloul, însă noi scriem cu mândrie cu Mont Blanc pentru că arată bine și are "tradiție".
Atâta timp cât am fost furați, loviți, mințiți, hăituiți, închiși, exorcizați….”iluminați”, am continuat să rezistăm…până când inamicul a schimbat tactica. Suntem născuti în teroare, în mijlocul suferinței, al răbdării și nu cunoaștem altceva. Suntem născuți să fim furati, batuți, umiliți, respinși, hăituiți și rezistăm la toate acestea cu mult mai bine chiar decât cel care le-a inventat. Suferim de masochism spiritual… si nu numai!
Ca să ne învingă s-au prefăcut că ne oferă…și ne-au luat înzecit. Totul a venit brusc peste noi și ne-a zăpăcit cu atât mai mult cu cât ni se părea că e pentru prima dată.
Viciul și-a trimis copiii travestiți în virtuți și la început i-am recunoscut i-am disecat și îngropat, dar viciul i-a strigat și ei i-au răspuns de acolo de unde erau îngropați. I-a adunat, i-a înviat și din nou i-a trimis și noi din nou i-am ucis. Și Istoria s-a repetat până când, neștiind unde să mai ascundem copiii uciși ai viciului, i-am pus la gătit(ca să-i putem digera) și i-am mâncat. Și tatăl lor i-a strigat din nou iar ei i-au răspuns din Ființa noastră:”Suntem aici”. Atunci viciul le-a spus:”Acolo trebuia să ajungeți, acolo să rămâneți și să creșteți!”. Așa a început cel mai puternic atac la sufletul românilor. Și ei au început să plece ca să hranească copiii viciului care sunt veșnic înfometați.
Cei care părăsesc primii corabia ce se scufundă sunt șobolanii, dar tot ei sunt cei care se îneacă primii, deși în cazul de fața, corabia e eșuată pe un țărm plin de sirene. Mai rău este că marinarii pot fi înșelați de fuga șobolanilor și de cântece și incep să se înece pe uscat
Pot fi salvați doar de căpitanul din fiecare din ei.
Cu toate acestea, mai valoroși sunt cei care se întorc și ne împărtășesc experiența alienării.


{Fără tentă politică}

(Notele de subsol vor urma) Va urma