agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2606 .



Praznic refuzat
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [ydur ]

2007-10-17  | [This text should be read in romana]    | 







Ce caut eu aici?

Sunt al nouălea chemat
la praznicul de taină,
(„de trei ori Sânta Treime…”
gândesc cu voce tare).

Cât mister să fie
în ăst cerc strâmb,
aplecat acum,
caraghios
peste umărul meu,
să-ncapă (înghesuit,)
în dreptunghiul de aur
a mesei sfinte?
mă-ntreb în gând,
înfășurând de zor,
panglica prăfuită
a singurei poteci,
pe mosorul împietrit
al patimilor
înveșmântate cu trupul meu.

- acum știi de ce drumul
se prelinge pin uriașa crăpătură
a călcâiului meu?!

nimeni nu-mi răspunde
și sângele ia forma bolovanilor
care se deschid când și când,
la câte un cântat
al cocoșului rătăcit,
eliberând câteva picături
din vinul cel greu…

Dar fruntea,
dar fruntea de ce mi-e-nsângerată oare?
- ehei, perle ale caznei,
prefăcute-n rubine ale durerii –
Ce caut eu aici?

Totul să fie oare, legat
de cele patru litere amare
sfâșiate una câte una
de timpul vrăbiilor?

nu, nu-mi amintesc
să fi vândut vreodată…

Pașii mei însângerați
vor fi început să pregete,
ocolind cu grijă
greieri adormiți printre firele arcuite de iarbă,
pești rătăciți sub negri bolovani,
îngeri îmbătrâniți la datorie,
bobițe fosforescente de rouă;
mai rari,
mai grei,
mai confuzi
par acum;

mișcarea lor încremeni
undeva,
între mărul lui Adam,
incisivi și buzele strivite
de copita bătrânului inorog;

Nu, nu mai pot continua;
timpul din mine
e gâtuit
de lungile brațe ale tăcerii,
iar degetele,
degetele mi-au înghețat
pe lumina șerpuitoare
a celor câțiva arginți
blestemați…

Oh, Doamne, ce caut eu aici?
……………………………




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!