agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2604 .



Spațiul simulărilor sau Disneyland
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [rockam ]

2008-01-29  | [This text should be read in romana]    | 



Virtualul este un spațiu care nu dispune de o limită precisă sau de o determinare anume. Pot regăsi sub aceeași mască termeni precum: imaginarul, ficționalul, irealul, fantasma, simulacrul, etc. Toate conduc sau trimit la ceea-ce-nu-este-real. Există o imposibilitate de definire exactă a conceptului. Acest fapt este posibil datorită opțiunilor oferite de ceea ce rămâne irealul, ca ceea ce se află la capătul celălalt al balanței. Acesta este un tărâm necesar care nu face altceva decât să ofere posibilități. Cum este el cel mai bine reprezentat? Cred că aici se face apel la imagine, ca primă opțiune, deși nu trebuie redus tot registrul exclusiv la acest aspect. Ce poate ea face?
“it is the reflection of a profound reality;
it masks and denatures a profound reality;
it masks the absence of a profound reality;
it has no relation to any reality whatsoever;
it is its own pure simulacrum” .

Fiecare opțiune marchează ceva anume, iar acest lucru nu trebuie considerat drept negativ sau pozitiv într-un singur sens. Reflecția asupra unei realități mai profunde decât semnul sau imaginea arătată vizual proiectează denaturat propria mască ce induce absența unui substrat esențial dând posibilitatea de expunere a unor realități ca simulacre. Iată! Totul redus la un sens care curge către o surprindere a acestui tărâm. Ce este mai evident este tocmai necesitatea existenței sale și străduințele de evidențiere a acestuia. Trebuie spus atât: bine ați venit în Disneyland, spațiu al regenerării imaginării! De fapt, este mai întâi vorba despre o generare propriu-zisă, ulterior revenirile repetate ale necesității de uitare a realului impunând o recuperare a forțelor creative. Totul devine un rezultat al primului mare produs toxic al hiperrealului. Aceasta este o civilizație a hiperrealului, cum ar spune Baudrillard. Mecanismele acestuia sunt prezente peste tot, pornind de la actul voluntar de a le produce și ajungând până la survenirea accidentală a acestora. Se poate reprezenta orice prin opusul său, simularea devenind un act de simbolizare. Imposibilitatea de a descoperi un nivel absolut al realului semnifică aceeași ordine a imposibilității statuării iluziei. Aceasta nu este mai mult posibilă deoarece realul nu este mai mult posibil. Care este sensul sau aportul realului efectiv la sensul imaginării sau al acestei hiperrealități? Este mai util lucrul care poate fi ulterior simulat în multiple posibilități decât acela care ni se redă într-o anumită formă. Marilyn Monroe nu a semnificat mai mult în viață decât a semnificat simularea ei ulterioară, în diversele imagini atribuite. Un alt exemplu îl voi lua de la Baudrillard, care spune că faraonul Ramses nu mai semnifică pentru noi mare lucru, însă mumia sa este o simulare veritabilă a unei lumi inexistente, o aducere în prezent a ceva ce a trecut, iar aceste fapte au crescut interesul pentru modul în care trebuia făcută această treabă. Accentul s-a pus pe modul în care se va face procesul de mumificare, deoarece aceasta este și o chestiune de tehnologie, iar acest din urmă element ține de simularea efectivă. Imaginea realității nu este echivalentă cu realitatea insăși, ca distincție între punct și proiecția sa. Acum lucrurile devin altfel. Imaginea realității nu mai este nici măcar imaginea realității, ci posibil o simulare a acesteia, iar reducția ad infinitum se face deja simțită:

Imaginea realității este simularea imaginii realității, care este simularea imaginii realității…care este tot o simulare a realității.

Vă rog să pășiți în oglindă!
Sistemul simulator este cel care produce un lanț de simulări repetate ce împiedică afișarea lucrului efectiv (nu a lucrului-în-sine kantian, care devine simularea faptului că ar exista ceva dincolo de aparența lucrului însuși) și ceea ce este mai interesant este faptul că eu însumi sunt simulat. Istoria mea este istoria simulărilor de mine în cadrul unui anumit spațiu-mediu( istoria ca atare este un mit). Asumarea unui eveniment nu înseamnă asumarea unei obiectivități generale, ci mai curând asumarea unei simulări a evenimentului ca atare. El însuși este proiectat în mintea omului într-un anumit fel, iar acest lucru presupune de la bun început simularea. Ce sunt eu altceva decât imaginea din oglindă, iar imaginea din oglindă ce este altceva decât imaginea dintr-o altă oglindă ? Astfel, lumea devine laboratorul de practică al ficțiunii. Nu se mai zăbovește asupra înțelegerii informației ca atare datorită comprimării timpului în fluxul informațional. Procesul produce sau nu legătura cu înțelegerea, iar rolurile sunt schimbate și conexiunea este evidentă (acestea rămân proiecții).
Să presupun că ar exista esențele, iar fenomenologii dispun de un domeniu științific de cercetare cu un obiect bine determinat. Atunci, ce sunt eu atât timp cât există ceva dincolo de mine? Pot spune că eu reprezint o proiecție în mine însumi a unei matrice a esenței care se află dincolo de mine însumi. Dar inclusiv această matrice a esenței nu este de fapt esența insăși, ceea ce ar însemna că cercul vicios se redeschide, deoarece surprinderea acesteia ca atare ar părea imposibilă. Codul esenței ar putea să fie decriptat și atunci s-ar putea replica în sistem indivizi umani. Aceasta ar părea o utopie pentru genul science-fiction, însă cazul clonării este unul care dă de gândit.
Poate simularea să fie în același timp și sfârșitul imaginării efective? Baudrillard vorbește despre hologramă ca despre o imagine perfectă sau un sfârșit al imaginării din cauza faptului că atingerea unui punct final din cadrul unui proiect imaginativ duce la încheierea procesului respectiv. Desigur, nu cred că trebuie puse în paranteză posibilitățile de operare în registrul imaginativ sau opțiunile fictivizării. Totuși, inclusiv holograma este ,de fapt, tot o simulare ce are ca substrat un model anume.
Nu există real ca și o a treia dimensiune, ci simularea unui spațiu cu două dimensiuni. De asemenea merg lucrurile și în ceea ce privește problema unei a patra dimensiuni,căci totul pleacă aici de la o a treia dimensiune. Aceasta îmi pare mai mult o complicare a unei simulări care are drept țintă realul efectiv. Acesta nu poate să apară local, într-un orizont de expunere totală, ci doar într-un mod fragmentat, ceea ce oferă o posibilitate de exrpimare a sa inexactă, lapidară. Acest fapt nu este altceva decât intervenția imaginarului care completează schema întreagă prin asumarea unor simulări a părților lipsă sau ieșite din cadru. Transparența realului este aparența sa. Peste tot el este simulat, iar această simulare de sine dă tonul fictivizării percepției sale. Realul este dat de oglinda în care se privește, iar oglindirea ca atare este simularea sau proiectarea sa. Propria sa realitate este descompusă în proiecția sa. Similar se întâmplă în cazul oricărui obiect ce este perceput ca aparținând acestei lumi. Imaginarul a fost martorul realului într-o lume dominată de principiul realității, iar materialul, carnalul este martorul modelului într-o lume dominată de principiul simulării . Ceea ce ar părea că spune autorul este anunțarea sfârșitului metafizicii, a fantasmelor, a genului science-fiction și ridicarea a ceea ce înseamnă era hiperrealității. Totuși, și aceasta din urmă face apel la simulare, lucru care mă conduce către semnificarea ficțiunii ce este deja presupusă. Trecerea în hiperreal este în sine tot o simulare, căci nu ar avea cum să fie altceva, conform celor spuse de Baudrillard. Astfel, de la bun început, sub această mască se află ficțiunea impusă de simularea efectivă a elementului care trebuie să reprezinte opțiunea de evadare din meniu. E drept, se depășește o anumită barieră, însă acest lucru este posibil prin mecanismul fictivizării.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!