Sunt nou și mă simt puternic. Nu știu de unde vin... dar știu încotro mă îndrept. Simt ținta ce-mi pulsează departe, în față; înghit spațiul... tot înainte. Mă simt puternic pentru că sunt tânăr... dar îndoiala începe să încolțească în mine, ca o sămânță, ca un germene, un virus ce se întinde lacom tot mai mult: spațiul trece pe lângă mine și alerg... îl înghit, dar ținta pe care o simt constantă în energia sa începe să se depărteze de mine pe măsură ce mă apropii de ea.
Dar de fapt ce e ținta? mă întreb. Ciudat! Nu știu. E ceva ce mă mână înainte spre cantitatea de energie de care am nevoie. Să fie oare instinctul?... voința?...
Și atunci înțeleg: sunt pulsațiile ego-ului meu - vibrațiile conștiinței mele energetice, și îmi amintesc:
1. Pentru a deveni luptător trebuie să te înfrângi.
Era oare prea târziu? Subtilitatea capcanei întinse de propriul ego mă impulsionează. Știam că nu era normal ceva. Își canalizase energia într-un punct spațial pulsativ, și în timp ce eu devoram spațiul înspre el - o țintă inexistentă - propriul meu ego era peste tot în jurul meu, încercând să mă prindă într-o plasă temporală.
Mă eliberez de atracția ce o exercită asupra mea prin țintă, și observ rețeaua temporală ce stă să mă înghită, avidă. Doar o unitate temporală mai lipsea să fiu înfrânt de propriul ego; și - atunci, ori nu mai eram luptător, ori nu mai eram. Îmi canalizez energia și penetrez ochiul de rețea temporală al cărei perete se îngroșa treptat. Mă simt cum tresar datorită ego-ului meu, și încep să înving - treptat mă identific cu el. Și-atunci conștiința-mi spune: "ești luptător pentru că te-ai înfrânt".
2. Un luptător trebuie să învingă alți luptători pentru a supraviețui în drumul spre "TOT".
Oare cât a trecut de-atunci? Milioane de unități temporale. Câți adversari am învins? Memoria nu-i cuprinde. Acum pot să spun: sunt puternic pentru că am experiență. Dar nu o spun pentru că sunt vechi și mă simt slăbit. De cinci sute de mii de unități temporale cutreier un timp și-un spațiu moarte - fără luptători. Ori lupta e viață și energie. Mă macină întrebări de genul "Cine sunt?" Și-mi răspund - "un luptător. "Ce este TOTUL?" și "De ce trebuie să ajung la el?".
Și întrebările mă macină ca și inactivitatea. Deodată percep ca prima dată, o țintă, ce-mi pulsează în față și bucuros și la fel de hotărât mă îndrept spre ea. Și ca și prima dată spațiul fuge sub mine, iar ținta odată cu mine. Mă retrag în temporal pentru a observa prezența. Dar cât simțurile îmi permit nu sesizez nimic, doar energia la care trebuie să ajung, centrul luptătorului pe care trebuie să-l ating. Și mă avânt în temporal spre ținta ale cărei pulsații le simt tot mai tare. Ceva mă presează, și atunci, la periferia simțurilor mele descopăr rețeaua temporală enormă care mă înconjoară. Caut disperat ieșirea, dar plasa avidă e compactă și se strânge treptat. Trec în spațial, dar ținta e aproape; mă aflu în interiorul ei și sunt absorbit de energia ce se învârtejește, creând un canal pe care înaintez - bolid nebun ce nu-și recunoaște înfrângerea, conglomerat de energie conștientă - și de-abia atunci încep să înțeleg că mă nasc iarăși, pentru a duce o altă luptă, cu alte reguli, dar cu același scop, luptă numită viață.