declansatorul magic al somnului cu vise.......locus ceruleum

aici , oameni care se urasc in trupuri si nimic nu aflara, dorm in acelasi pat, atat de aproape, in stadiul REM, al placerilor trecatoare....si deodata, in somnul profund al undelor beta, dezamagit si trist se trag deoparte..

ploua in canale seminale si viscerele corpului se desfac de jegul extatic al carnii
toate trupurile catre zori se-ndreapta
se apleaca , isi ridica parul de pe frunte, se saruta
pleaca, invechite, din zona anogenitala
spre nicaieri, intre o statie si alta

sperma devine creier, memorie
si gazda parazit este visul neformat al izolarii iubirii

coaste, vertebre se inmoaie in secretiile amneziei
orbite de miza transanta a trezirii

coapse se dezmint din fluid, pline de lumina
inventeaza o nou exit;
parazitii sangelui vor sa doarma

lumea exterioara a limfei si a plamanilor
se intoarce pe dos, sub o trepid muscular
cauta viata cu fruntea dospita in cerseaf

...se ascund in uter, in memoria sexului primitiv
si respira liber fluxul facerii
cu acuitatea unui embrion morfic



linistea si chinurile visului stau culcate
in peroneu

dezgolind timpul dintre ei
in intestinul fiintei

adorm impreuna in dorinta si obsesie

singuratatea tremura-n ora vag crepusculara

o noua trezire?





Cultivarea aproapelui



imi tremura maini de jumatate de litru
cate si-au luat in primire indemnul la supravituire

si stau atarnata de un fir de plasa, peste geamul camerei mele
intre fum de gunoi si fum de paianjeni
imi fumez in chillout
carpiene

cate una tremura si se cedeaza aburilor
din foite de ziar imi fac cavou pentru iubitele madulare
apoi le pun la preasat in ierbarul gradinii din fata blocului

in fiecare dimineata le ud sub privirile cutiilor adunate in rand militaresc

azi noapte le-am fumat pe 5 dintre ele, oase de sacrificiu,
generatii agnostice si aculturale
privind efigii de sub perdeaua galbena de vizavi

chipul tanar si temator ul unei fetite
isi sustinea privirea de parul desfacut
si inelele verzi ale gatului

ruperea lor insemna moarte,
era prea slabita sa si le scoata in fieacre seara

reusesc cu greu sa trec peste fereastra
sa nu-i mai vad chipul, sanii
imi rod gene si-mi scot atunci coaste
sa i le donez
la stiintele naturale
am vazut vertebrele ei, asezate cu grija intr-un sertar
de granit,recent spalat

intre apele osmotice, intre venele ei si liniile mele
vor trai carpiene, cu tactilitatea lor ignoranta
de gradinarese de mahala

pentru ea voi suge usor degetele pinilor
sa nu le rup, sa-i impletesc mai apoi radacini
radacini in intestine, in tuburi de oxigen

in subterane de "monocluze" respir fobiile ochilor ei
umbriti de capialare arse
ce-i sunt acum hartie igienizanta.