In universul acesta plin de forme și culori vii tu, poetule sa-l naucesti cu alte culori, în care alte sunete vibrează, dincolo de marile și eternele decoruri ale naturii pământești, iar cerul își boltește imensa lui cupolă și nemărginirea începe… *******






Sufletul poetului e mereu plin de candoarea si puritatea versului pe care il conduce:

Uneori apropierea ne este depărtare,
Zâmbete, apoi roua ușoară din pleoape
Când nu găsești nuanța acelui aproape
Dezamăgire? Tristețe? Mai simți tu oare?
***

Destinul fiecăruia e împletit într-un sistem în care creația e permanent posibilă, cand interventia si participarea poetului la starea afectiva a poemului o lasa pe seama cititorului:

mă locuia cu miros de cireșe putrede
îmi lua totul
chiar și urletul lupului flămând
lăsându-mi în schimb niște mâini și picioare alungite
nu se plângea de sacul mare cu pietre
îl căra mestecând în gură
ierburi uscate păstrate la întuneric
ceilalți aveau capete
priveau peste umăr
vopsită în auriu femeia
împletea o funie nouă precum aureola sfinților
înconjura un soare pe margini
îmi răsturnau în urechi dangătele clopotelor
icoanele se subțiau în sunete calde
le ungeam cu o pomadă
și moartea nu mai venea în fiecare zi
atât de simplă
se temea
simțea tremurul greoi al cercului
în care îmi turnau sufletul
stânjenit de mâinile și picioarele prea lungi
îmbrâncea păsările ațipite
în labirintul jilav
al rănilor nevindecate
până reușeam să trec
nerostit pragul ****

Poetul tinde să se contopească empatic cu lumea, transformându-se în cântec. Printr-o fericită corespondență de imagini și sunete reușește să nască frumosul pe care ni-l dăruiește nouă cu toata participarea sa afectiva:

pentru ea
decepțiile erau vitale
se ridica dincolo de furie
și vorbea munților
își punea ochii pe Dumnezeu
într-o mulțime de văi abrupte
curgea acea vibrație a sunetului fără sunet
devenea pasionată de pictură
îmi atingea fruntea și mesteacănul
dezbrăca o barcă uneori
îmblânzea urși albi la gura peșterii
construind un fel de poartă
alături de noi
decupa fumului forma umană
cu sufletul la gură
orice îndoială prindea într-o piatră mâna dreaptă
și ghirlande cu flori în jurul gâtului
eu creșteam în palma deschisă
o bucată de sticlă
în căutarea unui nume***

Lumea launtrica a poetului este greu de patruns, trebuie sa te familiarizezi mai intai cu sensurile si mai ales cu aspectele pe care le prezinta in poezia sa:

obișnuiam să port moartea prinsă la talie
cu mânecile desfăcute
o învățam cum să mângâie
un obraz sau sân de femeie
fără să zgârie de culoarea sângelui uscat
câștiga de fiecare dată un copil în decor
scotea de sub arcade frigul
și chipurile nocturne ***




Florin e poetul care reuseste cel mai bine sa intre in codul cerintelor poeziei moderne. Prin puterea sa el smulge lucrurilor ceea ce ele stiu despre oameni si despre anumite sentimente pe care apoi cu fantezie si finete incearca sa le dea noi contururi prin aprofundari masurate. Limbajul e purificat, iar metafora cauta mai intotdeauna zona cea mai frumoasa a versurilor:

răsărea din ocean cu fiecare călător
cerul până la crini și orhidee
două inimi deschideau spontan o singură privire
îmi șoptea în urechea dreaptă numele
părinților străini
cerea nimicul în schimb
de dincolo de mantră
cercetam umbrele iluziei
picioarele cuvintelor cu ochii închiși
spălam între dragoste și ură
pe trepte esențiale
exilam fricile
în subtile unghere ***

Limbajul timpului prezent, numit cel al poetului e idealul lui si numai al lui sub o forma sau alta. Esential este faptul ca el se raporteaza doar la el. Nu intotdeauna provocarile realului ii pot aduce satisfactii, dar in marea majoritate da profunzime celor exprimate si are puterea de sugestie, dar mai ales le da sensuri multiple transpunandu-le uneori in atmosfera particulara ce deschidea ea insasi orizonturi nebanuite:

îi scobeau trupul
aruncau amintirilor carnivore ligamentul rotund
aprindeau o lumânare înlăuntru
să poată vedea de oriunde
drumul spre casă
fresca distrusă de umbrele dese
și circul nenumitei zile
îi lingeau palmelor
petele gri deschis cu dungi albe iar
vocea-i adăugată din plăcuțe mici de metal
îmi spunea cum tac mestecenii toamna
pe luna nouă cum arde apa
în spatele scenei adevăratul pianist
desfăcea iertarea în aripi lungi de hârtie ceruită
avea culoarea aerului
împletea cu un fir de iarbă nevăzutul
șuieratul șerpilor
guri întredeschise
doar ochii mai țâșneau dincolo de buze
colivii eliberate de sunete
născute în prelungirea sufletului***



Are capacitatea de a da expresiei efecte de sugestie ce tin de fluxul afectiv al memoriei dand culori si nuante diverse, temporalizand peisajul care, devine instrument de rezonanta. Suntem introdusi discret parca, ca intr-o sala de concert, unde oamenii mistuindu-se in timp, fara nelinisti , asculta melodia versurilor:

avea pasul lent născut de-a lungul coastei
scursă din înțelepciunea luminii
oglindea firea negând impulsul mâinilor
o idee mai înclinată aripa
șchiopăta un fel de intimitate în alb
cât să nu plouă
inconștient un omagiu adus frumuseții
ochiul simțea aproape tăios
în clipa ascunsă o așteptare stinsă
netezea minții ridurile mai vizibile
la urmă nuanța trebuia să fie relaxantă
creștea între orbite obiectul care să o sanctifice
binele și răul doar iluzii până la o forță exterioară
trăgeau sforile unui vis copil
între patru litere și rugăciunea pietrei
rostogolea până la umbră
doar cenușa albă a petelor solare
***

Cu un simt acut al existentei, sensibilitatea poetului umple golurile, intregeste imaginar, asculta de cele mai multe ori cu urechea ce-si spun cuvintele intre ele Gasesti aici in versurile de mai jos o potrivire deplina a ritmului interior al sentimentului si de aceia el cheama cuvintele ca sa-l poata exterioriza. Ca mai toti poetii si florin este marcat de modernism, dar discursul liric pune pret pe ideea de echilibru:

floare de iris
stropi de soare pe fluturi
parfum de femeie ****

Cu o privire sensibila si vointa de depasire a anumitor experiente, el doreste sa traiasca integral si cauta sa transpuna direct in versuri nelinistile si tensiunile interioare care formeaza doar material pentru initierea meditatiei poetice:

ținând în lesă un leu ajungea
într-un loc unde nimeni nu cunoștea pe nimeni
atrăgea atenția și se nășteau oameni nevinovați
îi plăcea jazz-ul o învățase să asculte
ei făceau același lucru în jurul muzicii
improvizând
prieteni procesiuni marine
(mama îi spunea să nu privească lung în oglindă)
le-ar fi putut împrumuta imperfecțiunile
dintr-o coincidență cosmică
fereastra dinspre lumină
își purta draperiile desfăcute
peste același tip de piatră între două mici steaguri
imitând vulturul
o tânără se așeza în metrou și murea
neobservată... ***

Uneori indepartarea de concret si spiritualizarea extrema a peisajului ne duce spre idei abstracte, dar Florin reuseste sa ne mentina in enigmaticul sauundeva aproape de realitate:

ferestre în arcadă
parfumul greu al florilor
aprindeau luminile în cuvinte rituale
uluite până la o liniște
congenitală
la cină soseau violoniștii
cu toți anii tălmăciți într-o cameră-solariu
se lepădau de reproduceri cu fantezie
și alter-ego-uri în bucle unduioase
adormeau maratonuri erotice cu surâsuri
descălțau cerul de singurătate
și extrasistole captive în descărcări nesăbuite
ploua cu mâini încrucișate sufletele noastre
amestecuri de accente neprihănite... ***

El nu foloseste metafora de dragul metaforei si nici imaginea de dragul ei, ci toate acestea le considera mijloace cu care vrea sa spuna cat mai armonios ceea ce l-ar multumi pe cititor. Pare a fi doar un trecator printre cuvinte pe care le transcrie in cateva metafore de o limpede sugestivitate dand contur imaginii:

mă înșurubam în fiecare por al tău până la flacără
o zbatere liniară închipuind miraculoase dansuri
cerul se micșora legat cu sfori
ca la înmormântarea unei rude
punând în libertate zvonuri noi
vorbeau despre forma petelor
și negrul devenea brun cu ochi galbeni
ca un diazepam după cină omorând timpul
trupuri neîncăpătoare printre atâția oameni
coasta înapoiată cu pereții pictați
într-un accelerat de noapte foarte obosit
oglinzile scrisori pentru cei rămași,
se anunța o serată dansantă la Cazinou... ***

Poezia lui Florin inca de la inceputuri e bine ingrijita, de o eleganta neostentativa a versului, eleganta ce incearca sa se confunde uneori cu o simplitate sincera lasand libertati initiativei de moment, in care elementul premeditat si cel spontan se imbina in proportii egale:

mă desfăcea în forme obscure sufletul tău
nerostit așteptând creșterea coloanelor cu toate vârstele inimii
deasupra ecuațiile oricărei mișcări însetau sunetul cunoașterii cu gânduri
alergând retina pe toate cărările ca trestiile vântul în frunze fără de număr
și îmi prefăceai în râu timpul cu bătrânii cetății alături în lepădarea de eul
fără acoperișuri cum mai știai să arunci în spațiu întunericul dintre noi
și templul nevăzut unde cererea era neprimire iar necuvintele taina nopții
șopteau în neștire ca aripa alăturată unei gheare mișcându-se cu norii
eu semne faceam cu mâinile ca arborii mari iar
tu îmi acopereai stejarul cu flori de măr... ***


Acest mod de reproducere a fumosului explica farmecul nespus la citirea versurilor poetului Florin Andor.