N-am intenționat să trec prin voi niciodată,
erați ca o statuie,
două umbre îmbrățișate
în căușul palmelor
senin frate cu Edenul
de odată

zeități nescrise
nesigure,
tremurau ca flacăra
pe marginea balanței,
balerini ai gheții
reflectați în oglinzi virgine
ați fost ai primei mele dăți

...dar cum să numeri firul
din părul infinitului?

si-mi erați atît de dragi,
iubiți, amanți și zburători...
Îngerii mei îndrăgostiți
Îngerii mei cu halourile însîngerate…

Cuțitul își plînge originile și fapta,
sunete, ascunse prin faguri de miere,
așa
departe de voi,
împreună crescuți, din același trunchi de copac,
cum nu am ajuns mai mult a va cunoaste
gustul vieții
devenit atît de neutru,
de ce?

Vă priveam din oglinda conștiinței,
și-mi purtam jumătatea închisă-ntr-o amuletă,
imaginea perfecta a celor doi.

Dedesubtul lor scena se topise
colții grei de catifea, ne zîmbeau ironic
într-un violet răstignit de luminiile reflectoarelor

Și mi-a fost, Doamne, dor,
atît de dor de el,
dispăruse sensul în mine,
acul ceasornicului s-a oprit la ora nimicului!

Nu mai are rost să număr iarăși lacrimi,
să încălzesc suspinele cu fruntea mea încă fierbinte
de-o asemenea pierdere.

Mă doare, mă doare, mă doare,
… măăăăăăăăăă ddddddooooooaaarrrreee….
Cu fiecare rază de lumină
căzută-n întunericul pregătit
special pentru noi.

Acuma suntem două pete negre,
două umbre
împletindu-ne rece
neființa -
vulcanul.

Roșu - violet

S-a tras cortina
peste mii și mii de spirite
încă în viață

mormintele bețive de-atîta viață,
viață,
exces de viață,
s-au rătăcit din drumul lor spre cer
îngerii noștri roși
… … …
al meu
parea a fi fugit chiar și din mine,
și îi strigam să îmi rămînă tînăr,
să îmi rămînă înger,
să îmi rămînă stea călăuzitoare,
să îmi rămînă dor ascuns
și credință în visare...

Astfel te-am vrut,
dorit atît de mult,
clipele se unesc cu stropii de apă
apa se evaporă prin plasa de pește a sensurilor noastre haotice
iarna din noi,
da,
statuia de gheață
re’ntoarcerea’napoi....
Totul. Simplu. Totul!
Și totul este atîta pentru NOI -
momentul în care niciodată NU ne-am întîlnit.

Eu sunt craiasa zăpezii
și n-am reușit să fac pace cu focul...
Astfel a mai ars încă o îndrăgostită
pînă la esența cenușei –
zîmbește acum tu, fecioară de lacrimă,
că poate,
odată
în altă viață
zîmbetu-ți va răsării pe-un chip luminat
de un alt soare
că poate,
odată
în altă viață
zîmbetu-ți va aminti
de chipul prea iubitului tău Zeu,
zîmbetul în lacrimi
mai presus de cuvînt.

O continuuă așteptare ... vreascuri trosnind în odaia timpului ... dar noi ne-am săturat de așteptat!

Luptă abstractă cu vidul...

Totul

Păcat(UL).








Ați trecut vreodată printr-acea stare în care simțiți că pierdeți, chiar si pentru un moment, toate legăturile cu lumea așa zis-ă „reală” și adunați mai apoi "resturile" ce-au mai rămas, ridicîndu-le la rang de CLIPE VII ?