Nici nu m-am gindit vreodata ca nu mi-as dori o casa. In jurul meu toata lumea isi construia case, le mostenea , le cumpara si iar le vindea. De azi pe miine ma leganam in credinta ca voi cumpara si eu intr-o zi o casa.....Cu primii bani am plecat la Paris. Apoi a trebuit sa-mi cumpar masina , apoi, apoi....Si pe la 30 de ani m-am hotarit sa fiu chirias.

Si atunci a aparut mostenirea. Da! O casa! Bucurie mare.....numai pina am inteles cite probleme ai cind mostenesti o casa. E ca si cum ti se da in grija un trup al altcuiva. Toti te controleaza, toti te indruma....nici nu apuci sa schimbi ceva, ca e sigur gresit......Si uite asa am dat-o inapoi, pentru o libertate pentru care am crezut ca merita trait.

Nici nu m-am gindit vreodata ca nu mi-as dori o calatorie in jurul lumii.....si m-am pus pe economisit an dupa an. Cum aveam bani ii puneam deoparte, stringeam harti, rute, scrisori si citeam despre tarile pe care urma sa le vizitez in faimoasa mea calatorie in jurul lumii. In final m-am inecat in dosare si clasoare de rute. Au venit razboaiele, epidemiile, revoltele si catastrofele naturale.....Calatoria mea s-a transformat intr-o stare de transa, de frica ca nu voi ajunge nici aici , nici in tara de Foc, nici in Himalaya......Banii ii trebuiau ba unuia ba altuia si "mai da-o incolo de calatorie" mi se spunea, "ce, n-ai destule probleme, vrei sa te omoare prin deserturile Australiei".

Neavind televizor nu stiam toate nenorocirile ce s-au abatut in ultimii ani asupra lumii.....

Si din mostenire m-am ales si cu un televizor.Astazi imi dau seama ,ca el e de vina ca stiu tot ce e mai rau in sudul Africii, unde in hartile mele si documentare e atit de frumos. Astazi stiu cite sate au disparut in Asia si stiu si citi morti sunt in Anzi......

Frica si realitatea via TV s-au hranit din calatoria mea, m-au paralizat pentru o vreme, am dat banii tuturor care doreau sa calatoreasca si m-am hotarit sa ramin la mine in satul asta pe care poti merge pe jos pina in golful stincos al Marii Nordului.

Si ce e mai frumos, acolo imi pot imagina o lume atit de mare, cum este de fapt in harti si cartile de calatorii din sec. 19.

Nu mai vreau sa mostenesc nimic. Sa-si pastreze fiecare ce are, iar eu voi merge probabil intr-o zi pe jos, de aici pina unde voi putea ajunge, dar evident nu ma mai uit la televizor si nici nu mai dau telefoane pe la birourile turistice.

A venit un timp sacru al carui ceas nu ma mai risipeste.