E seară în sufletul meu
Și noapte se arată în zare,
Și foc a lăsat Prometeu
Dar noaptea din suflet
mă doare!

Făclii aș aprinde pe cer
Din scântei de lacrimi amare,
Câmp, înflorit de stele ce pier,
Stropit, din seninnul țesut
De lăcrămioare!

ÃŽn seara din inima mea
Nu s lacrimi,nici stele de mare,
E doar clepsidră în pustiirea
Unui timp efemer, în univers,
Munte de sare!

Mi-e teamă de noapte,
Dar, n-o pot opri din drum
Cu aceleași gingașe șoapte,
Chiar de le simt puterea
Și-acum!

E seară în noaptea vieții
Poteca o știu pe de rost .
O Mekă în zorii dimineții
O umbră vie a ceea ce
A fost!