E suficientă o clipă
de-adevăr,
Ca edificii trainice să se încline,
Să cadă
precum o șuviță de păr
Uitată –ntre pagini ,
de praf pline.

Și joc se-nfiripă –
diabolică minte
Bolnavă –n idei, visănd confirmări
duel de ași
careu de chinte
Tăceri răvăște
din adâncuri de mări!

Risipă e totul
chiar și finalul
De rost are jocul,
nu-i noimă s-o spună
e doar o soartă nebună
rostogolind zarul,
tot ea,
aceea ce-nvârte
norocul!

i