agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2029 .



Un altfel de sfarșit
personals [ ]
poveste de toamnă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [ovidiumus ]

2009-10-27  | [This text should be read in romana]    | 



Până ieri, era toamnă și chiar dacă mai cădeau frunze, se vedea urma de pe ram, acolo unde, odată, crescuseră, fără să știe că or să cadă...
Azi am aflat, că, de fapt, nicio frunză nu cade degeaba..toate frunzele costă...costă locul de unde au căzut, și chiar dacă soarele o să facă să crească altele, cândva, și chiar dacă și copacul a uitat, și locul de unde au căzut va fi uitat și de copac, și de frunză, totuși, mă opresc să văd, iar și iar, asfaltul de unde au fost măturate la gunoi, frunzele care au căzut. Odată cu ele, a fost măturat, simbolic, și locul, singurul loc în care le-a fost dat să primească ceva, in viața lor, destul de lungă, de altfel...cad imperii în cateva zile, iar frunzele au trecut prin zile, prin ploi, vânt și toate cele...sunt o frunză, de fapt, asta mă supără foarte rău...nu de cădere mi-e frică, mi-e jale de uitarea măturoiului, și de țigarea aruncată la coș, odată cu soarele adunat...în niște frunze...da, sunt o frunză, și chiștocul măturătoarei stă lângă sufletul meu ars, într-o toamnă, acum, sau altcândva.

Chiparosul de baltă - l-am revazut, vechi prieten, frumos și în toamnă, cu frunze ruginii - frumusețe din altă lume. Frunzele lui nu cad, chiar dacă s-au uscat. Le ține, cu gelozie, ca o fată bătrână scrisorile îngălbenite de la iubit. Le prețuiește, deși e atâta frumusețe în jur, cu atâta aur căzut pe jos. Se pare că în ziua aceea nu se măturase în parc. Aș vrea să nu se măture o vreme, măcar până când frunzele ajung până la genunchi - poate, genunchii femeilor...care uită că sunt și ele supuse toamnei.

Mai încolo, lângă chiparosul meu, era o mașină hazlie care ghicea viitorul: o voce cavernoasă te anunța, după ce introduceai doua fise de cincizeci de bani, că poți afla despre tine. Am aflat ceea ce știam - că dorurile mele sunt multe, și nu-i nimeni să le afle, daca eu nu le spun...și cred că ar trebui să spunem, din când în când: "eu sunt chiparosul de baltă, cu frunze moarte pe care nu le lepăd". Iar în Cișmigiul de aur sunt bogat, cu toate frunzele de aur pe care le-au lepădat alții - dorurile și speranțele lor. Sunt chiparosul de baltă, iar dorurile mele uscate le țin cu mine. Le țin și pe ale voastre, în gândul meu nemăturat.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!