Ora 00:00, mi-am pus bateriile la încărcat. La ora 01 am adormit. M-am obișnuit deja să plec dimineața în călătorii. La 4 m-am trezit cu vai și amar. Am bătut 4 șnițele să am mâncare pe drum. La și 46 am ieșit din casă. Am uitat aparatul foto. M-am întors și am plecat din nou. Spre stație copacii trosneau sumbru bătuți de un aprig vânt. Și cu toate astea nu era frig. În autobuz, fețe de oameni obosiți și somnoroși pentru care fiecare zi e la fel. Rutina din viața lor se citește pe obraji. Muncesc pentru câteva parale lunar dar ei nu au în traiste decât un amărât de parizer cu o bucată de pâine. Ei au de plătit întreținere și taxe. Poate au copii, poate le e greu. Să-i lăsăm pe ei. Doamna de la bilete mă crede că sunt studentă dar, legitimația nu e vizată. Tac. Plătesc biletul la preț întreg și nu ii mai spun că nu mi-am primit banii. Cei puțini pe care îi am sunt din amărâta de pensie a mamei. A fost ziua ei ieri. Știe că nu-mi permit. I-am dus o cutie cu bomboane dar pe ea o dor dinții. În fine, am ajuns mai devreme cu 20 de minute. Ies din sala de așteptare să fumez o țigară. O tanti întreabă în stânga și în drapta de pe ce linie pleacă trenul spre Pașcani. -De pe linia 3 cucoană. -Vezi pui că o să îngheți. Du-te și lipește-te de un calorifer. Mai e până vine trenul. Un alt personal era în stație. Scot aparatul să fac o poză. Baterii descărcate. Cum d.r.a.c.u? Mai fumez o țigară. Timpul este cronometrat de valurile de fum ce-mi ies din gură, din nări. Nu pot avea mari speranțe pe ziua de azi. Am plecat să văd un oraș nou. O întreb pe doamna cu liniile dacă e din Bacău. Îmi spune că nu. Merge în Cristești și se întoarce mâine. -Dar tu ești din Bacău? -Nu, poate știți cum pot ajunge în Moinești? -Hmm, nu, dar tu ești de acolo? -Nu (aș fi știut drumul spre casă) merg la o înmormântare. M-am prezentat frumos rudelor. Am transmis condolianțe și din partea unor prieteni. -Cum ai venit? -Bine, mă bucur mult că am găsit așa repede locul. Verișoara ei e impresionată și mi-a spus că sâmbătă seară doamna M. a vrut să se întoarcă în Suceava pentru un an să termine cartea ce avea sa rămână moștenire studenților. Asta a fost ultima dorință neîmplinită și ultima conversație care are sens pentru noi. azi o conducem pe ultimul drum sub neaua ce coboară ușor din cer...