Mare iscusit în toate văru’ nostru Gogu lu’ Gogolan,
Nu muncește toată ziua dar e putred de bogat;
Învârte... doar capul dinspre stânga înspre dreapta
Și dinspre dreapta înspre stânga. Rar, mai strigă alene
Către zilierii lui bine plătiți din banii statului degeaba
„Băăă…, ț-ai pierdut mințile. Sparge cum te-am învățat
Că de nu… vrei să mă ridic la tine? Sparge-o odată!”

Toți ascultă de el ca și cum ar fi el calul breaz cu stea în frunte,
Cap de turmă căruia nu-i place galopul cu tropotitul normal.
Preferă doar săriturile peste garduri și pârleazuri doar de când
Nu mai e întreg la minte. De-atâta bine, calcă numa-n străchini.
Vrea să se trateze dar n-are scăpare decât cu zeama de clopot.

A scormonit Pământul să-și caute verii doar ca să le strângă mâna
Înainte de a se scurge zeama din clopotul cel mare al țării;
Pe mine m-a găsit tocmai când bătătoream asfaltul pe autostradă.
Avea în mână două lumânări neaprinse încă vreodată. M-a oprit din muncă,
Mi-a zis: „aprinde-le. Ia una tu, să fie de sufletul meu. Una o iau eu,
Să-mi fie lumină. Aud clopotul și-începe să plouă zeamă de clopot!”