Bătrâne, tremuri!
Rogu-te
să-ți fur o zi cu soare,
un cer senin din Marte,
să-ți coloreze trupul:
albastru de iertare.

Și cântă
ce ochii tăi ascund;
mi-e dor de cenușiul crud
din vremurile tale!

Departe...
îți ții cerul
lângă laptele matern.
Și nici culoarea ta
nu are același gust.

Povestește-mi iară,
cum iarba s-a născut
și tu ai îngrijit-o
să rămână ca și acum.
Te-aud încă o dată...

Să-ți pătrund
în gând aș vrea...
Dar ...
Reflexia oglinzii-mi arată
că sunt eu,
dar mai cărunt!