unde umbrele se încaieră se sfâșie
lasă urme negre pe metalul anilor
încolăceam frânghii pe încheieturi strângeam
ne strângeam cât mai tare în noi
țipătul înălța valuri de sânge
animalul fricii se zbătea sub piele
ca un copil furios ce vrea să se nască
eram atât de acolo încât nu vedeam cum aici
mâini albe și mari dezleagă și desenează o poartă