Bărbati-miu e un tip cu inițiativă, genul care schimbă lumea de două ori pe zi cu entuziasm, pentru ca apoi, din ratarea evenimentelor, să cadă în depresii grave pentru două luni.
Întâi a adus în casă mormonii, apoi martorii lui Iehova, apoi zugravii, instalatorii, pisicile părăsite, copiii vecinilor, greviștii și alte personaje interesante, desigur. Între episoade am avut cîte două luni de acalmie binecuvântată, atâta suferea în tăcere și durere, că mă gândeam să-mi mai iau unul. Un soț adică.

N-a fost nevoie pentru că mi l-a adus în casă pe domnul... o să-l numim Poieniță, deși pe el îl cheamă de fapt Pădurice. Dar îi dăm un nume conspirativ ca să nu mă prindă că-l pârăsc. Deși nu sunt foarte mari șanse să mă prindă pentru că domnul Pădurice... ăăăă, pardon, domnul Poieniță pe nume de cod, are o fobie. La radiații. La radiațiile pc-urilor, televizoarelor, antenelor, telefoanelor, aparatelor de orice fel, soarelui, stelelor, luminii artificiale, în fine, are omul o fobie. Mă bazez pe ea când vă fac mărturisirile de față.

La ultima ședință, Domnul Poieniță s-a propus președinte de bloc, iar pe consort, știindu-l și șef de părinți la ședințele cu părinții, administrator. Consortul susține că nu vrea înalta funcție dar că, grație harurilor cerești cu care a fost înzestrat, e singurul care poate salva blocul, cartierul, țara și bunăstarea familiei noastre. Sunt sensibilă grozav când e vorba de bunăstarea familiei mele, așa încât, de câteva săptămâni, ține ședințe la noi în casă, la Poieniță, la dna Albu, la subsolul blocului, pe scară, pe terasă, peste tot unde se nimeresc doi locatari, se și înjgheabă o ședințucă de bloc.

Poieniță ăsta face liste, face sondaje de opinie, stabilește reguli și salarii. Luptă împotriva antenelor de orice fel, împotriva consumului de carne, împotriva apelurilor telefonice, împotriva violenței și reducerii stratului de ozon. Bărbati-miu, ca un Superman, care e mai presus de aceste meschine chestiuni, nu luptă decît împotriva liniștii mele.

Hop că vine Poieniță la ședință. Normal, ca tot omul care se respectă, vine în bucătăria mea să se ședințuiască intelectual. Printre fripturici, leuștean și ciorbe de văcuță. Că să nu-mi fac griji, el nu e pofticios.
Superman scoate vinul, trântește viril două pahare pe masă și ia problemele în mână.
Pentru că Poieniță e un tip complet, e și tată. Care nu suportă să-și scape odrasla din ochi, așa că vine cu el. Îl aruncă în camera lui fi-miu și Poieniță rămâne să dezbată și să ia și el o problemă în mână.

Plodul e plod. Nu te superi, ba chiar faci pe vecina cea bună și îi oferi o crănțănea, o prajiturică, o atenție, o jucărie, o ceva acolo, să nu se simtă abandonat și traumatizat la vîrsta lui fragedă de 4 ani. Sau câți o avea. Nu l-am întrebat, am doi copii și am trecut prin toate fazele de cum te cheamă, câți ani ai, pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata, mă feresc de interogatoriul ăsta ca de necuratul.
Plodul Poieniță e scump și aproape inofensiv. Până începe să se pârțâie. Nu pricep cu ce-și alimentează vecinii mei odrasla, dar copilul, fie-i viața ușoară si fericită, în juma de oră mă asfixiază și pe mine, și pe cele două progenituri ale mele, așa, de șmecher ce e, să fie sigur că nu mai rămâne picior de genă de-a mea prin univers.
Țeapă! Plozii mei sunt iarba rea, cu cât îi intoxici mai rău, cu atât devin mai inventivi. Așa că fi-miu îl ia de aripa pe micul Poieniță și-l pasează la soră-sa în cameră. După ce poluează sănătos și pe-acolo, îl ia și fii-mea de cealaltă aripă și mi-l pasează mie. În disperare de cauză, după ce îl scot întâi pe balcon, după ce-l aerisesc un pic, după ce îl mai țin la geam câteva minute, îndesându-i și mai mult pe urechi cele două căciulițe cu care a venit, îl pasez la ta-su. Poieniță senior canci. Asta ca să mă exprim delicat. În aburii ciorbei de văcuță, micul Poieniță adoarme într-un final pe un scaun de bucătărie și-și dă cu părerea la toate deciziile administrației de bloc cu o prelungă și argumentată fâsâială.

Nu apuc să iau două guri de aer proaspăt că sună la ușă doamna Bucă. Nu mă credeți, treaba voastră, fix doamna Bucă se numește. Nu știu dacă din cauza numelui sau a emisiilor doamnei Bucă, într-un elan isteric, se apucă și câinele să urle ca la lună plină. Deschid, câinele mârâie, apoi se pișă pe ghetuțele ortopedice ale stimabilei.
Doamna Bucă nu ne e colocatară, e doar proprietară de apartament și își închiriază vastele spații. E nemulțumită de prestația noilor aleși, așa că s-a înființat la ușa mea cu codul civil în mână și legea 230/2007.
Poieniță se tirează, doamna Bucă dă să ocupe spațiul liber din bucătărie, dar Superman pune piciorul în prag cu papucul lui bleumarin, chestie care nu se face cu doamna Bucă.
Superman are resentimente vizavi de ea, toată după-amiaza trecută și-a petrecut-o în spatele blocului, în fața vilei doamnei Bucă ca să semneze aia nu știu ce prostie tematică.
Întâi a strigat timid și fără vlagă, să audă doar el și cucoana: Dooooaaamnaaaaa Buuuucăăăăăă, doamnaaaaa Buuuuucăăăăă! Cucoana canci, ca să mă exprim iar elegant. A ridicat un ton și iar doamna Buuucăăăăă. Iar canci. S-au adunat copiii, s-au adunat vecinii, s-au adunat câinii cartierului, Superman nu și nu, pe tonuri tot mai înalte și mai disperate, doamna Bucă, doamna Bucă. În fine, îi poartă pică de la faza asta, n-a primit-o la ciorbă.
După ce l-a amenințat pe consort că-l dă în toate tribunalele, judecățile și originile lui, s-a dus la vila ei maiestuoasă și ne-a lăsat dezolați.

Nu apuc să plâng mult, că iar țââââr la ușă. Câinele iar isteric. Fii-mea mărește volumul în boxe unde face declarații Selena Gomez, fi-miu trântește ușa și pornește aspiratorul. Nu că ar face curățenie, nu, ci ca fundal sonor pe care îl agreează de vreo 3 săptămâni.
Deschid și stupefacție, nimeni. Vine și Superman cu privirea lui de vultur astigmatic, nimeni. Superstițioasă, mă uit la tocul ușii, mă, ăștia ne-au uns ușa cu seu de oaie, ochi de cioară dementă și salivă de pițigoi turbat. Neah. Nimic din toate astea. Un bilețel. Câinele se repede să-l molfăie, Superman îl salvează și citește: ”Te fac sarmale dacă nu mă scutești de întreținerea de pe februarie când am fost în spital și nevastă-mea a adus toți șmenarii în casă să-mi consume mie apa”.
Fac 3 cruci, bag câinele în post negru, plozii la somn, acopăr oglinzile, stropesc cu agheazmă și ma culc.

Pe la miezul nopții iar soneria. Vecina de alături. Care își plimbă cățeaua la ore imposibile în ideea că s-o găsi vreun dezaxat dispus de viol pe gerul ăsta. Nu găsește niciodată, așa că sună pe la ușile oamenilor. Cu vocea stinsă și gingașă, îi comunică lui Superman că liftul nu mai merge. Ok, zice Superman buimac, urcați pe scări. Io urc, zice mimoza neviolată, dar doamna Grozavu nu poate. Stă la parter cu pulsul 200 în pragul apoplexiei, orice o fi aia. Superman nu pricepe foarte clar de ce stă doamna Grozavu la parter, deși locuiește la etajul 5. Câinele se pișă și pe papucii neviolatei, ca să știm o treabă. Neviolata insistă să coboare cu Superman să o aducă pe drumul cel bun pe doamna Grozavu. Superman uită că e în pijama, zice stați un pic, își bagă lopețile în papucii bleumarin și se duce demn cu aia în miezul nopții. El știe unde.

Doamna Grozavu e o faptura de vreo 150 de kile, cu parul rosu ca Feteasca neagra și vopsită de la unghia mică de la picior până în vârful nasului cu tot curcubeul.
Cea mai recentă experiență cu ea a fost când și-a inundat casa printr-o țeavă spartă la bucătărie. Domnul Nicu e barbat-su si își face veacul de cu dimineață la cârciuma cartierului. Dacă din țeava nevesti-sii ar fi curs secărică, domnul Nicu ar fi fost acasă cu siguranță. Dar curgea doar apă fiebinte. Și sună colorata la mine la ușă că ajutor, ajutor. Hait, zic, ce fac cu nebuna care și-a turnat vinul lu bărbat-su în cap și ne fierbe pe toți. N-am făcut nimic, l-am sunat pe Superman să se spele pe cap cu ea. Că el e de vină dacă îi crapă ăleia orice.

Acum se duce iar s-o salveze pe doamna Grozavu de la moarte prin asfixie. S-a dus, că de-aia e Supermanul blocului.
A venit leșinat, șchiop și boit tot în stil curcubeu Grozavu. Dar viu. Bun, bine că e viu, că mâine trebuie să repare liftul, să cheme instalatorii, să monteze un ventilator în casă pentru gazele lui Poieniță cel mic.
Aoleu, Poieniță cel mic????

Dau de perete ușa bucătăriei, în liniștea blocului, pruncul Poieniță pe scaun trage vajnic și profund aghioase și vânturi.