poate ar trebui să mă retrag în cochilie
sub frunzarul clipelor câte-or mai fi de trăit
digerând amintirile
cândva cineva într-o primăvară
făcând curat în grădină
găsi-va cochilia goală
pe dinafară aspră banală
dar bucurându-i ochiul cu irizații-n sidef
ar fi un gest rațional și cuminte
și totuși după fiecare ploaie ies de sub gard
pe trotuar să-mi las urma riscând
sub pașii din ce în ce mai grăbiți
să fiu strivit să mă fac pulberi

ar trebui poate...
și totuși...