Nu există iubiri mari și iubiri mici pentru că toate iubirile sunt la fel de mari.
Micimea apare doar în modul în care unele persoane gestionează o relație, o iubire sau un moment.
Iubirea nu este condiționată atât de mult de atitudinea celuilalt cât este dependentă de atitudinea ta, de calitățile tale și de capacitatea ta de a evolua.
Iubirile sunt la fel de sortite să se termine pe cât sunt sortite să dureze o viață. Dacă sunt stropite periodic de pasiune, altruism și compromis și lăsate să respire libertatea și individualitatea fiecăruia vor înflori. Dacă nu, nu.
Fiecare divorț și fiecare despărțire sunt ca un incendiu în savană – va apare doar pe fond de miriște uscată, vor lăsa o perioadă un pustiu dezolant prin care treci cu ochii umezi. Dar este în firea lucrurilor ca după un timp să înverzească iar. Trebuie numai să nu te-mpotrivești la asta.
Pentru că în felul ei nici o relație nu este absolută, după cum nici o despărțire nu este decât relativă.
Am întâlnit mulți oameni care cred că a fi iubiți este un drept, un merit personal și un destin în sine. De fapt este mai mult un noroc pe care îl poți gestiona bine sau prost.
Am întâlnit oameni care încetaseră de mult să iubească, fără să realizeze asta. Aparent ei suferă cel mai mult la despărțire pentru că, în fapt, ei au suferit cel mai mult, trăind despărțirea și în perioada relației.
Eu am fost un pic din toate cele de mai sus. Departe de mine pretenția de a lectura pe această temă.
Îmi place numai să cred că, citind aceste rânduri, o să iubiți mai mult și o să înțelegeți despărțirea mai mult prin prisma plusurilor pe care vi le-a adus iubirea decât din prisma pierderii finale. Exact cum și eu scriindu-le, iubesc mai mult.