Lumea în care trăim este așa: regiunile bogate au atins nivelul respectiv de dezvoltare pe seama celor mai sărace (A.G. Frank), iar subdezvoltarea nu este o formă simplă de întârziere istorică, ci un subprodus necesar al dezvoltării societățilior capitaliste, bazate pe exploatarea societăților periferice.
Dar orice acțiune naște o reacțiune, iar răul făcut se va răzbuna la un moment dat: sistemul capitalist își va reduce eficiența și își va birocratiza structurile productive. Unitatea economică birocratizată total va elimina întreprinderea mică, va expropria proprietarii, va elimina întreprinzătorul și burghezia însăși (Joseph Alois Schumpeter).
Asta pentru că sistemul capitalist este supus conflictului intern dintre ocupațiile financiare, conservatoare, dedicate profitului - și cele industriale, dedicate producției, având o notă inovatoare (Thorstein Veblen). Divergența poate fi rezolvată, fără distrugerea capitalismului însuși, doar dacă economia mondială ar cunoaște o creștere perpetuă; dar o dezvoltare economică nelimitată nu este de conceput (F. Hirsch).
Mai mult: deși funcționarea corectă a unei democrații depinde nu de absența elitelor, ci de modul în care se face selecția acestora în cadrul maselor, în societatea capitalistă e imposibilă stoparea evoluției formațiunilor oligarhice în interiorul elitelor (Robert Michels).
Ce ar trebui să se întâmple? Evoluția spirituală a speciei umane s-a manifestat peste tot ca o unică simfonie (Joseph Campbell), iar înțelepții au spus mereu că agricultura este baza bogăției unei națiuni. De asemenea, Aristotel atrăgea atenția că la baza unei democarții solide trebuie să stea o puternică clasă medie de agricultori, care să asigure condițile sociale în care cetățeanul poate deveni un om fericit prin exersarea permanentă a virtuțiilor. Contextul general: scopul Universului este o mașină de creat zei (Henri Louis Bergson).