1.Viața e ciudată, din moment ce elucubrațiile s-au desprins de absurd și s-au pliat peste concret, ca o pânză ce ne împiedică să percepem normalitatea.

2.Dragostea se unește cu păcatul și ia naștere voluptatea, șoapta se unește cu chinul și ia naștere dorul, sufletul se unește cu cuvintele și ia naștere poezia.

3.Lumina în exces se cere împrăștiată în creații, care să ne definească și să ne individualizeze de restul creatorilor.

4.Pe partea vieții, tocită și uzată de frecările oamenilor de suprafața alunecoasă a ei, adevărurile au devenit mult prea strâmte și incomode, nu mai încap în spațiul rațiunii și dezvăluirea lor provoacă idiosincrazii existențiale.

5.Unii abandonează partea vieții ternă, tocită și uzată și se strecoară pe partea cealaltă a vieții, ce are elemente inedite, imprevizibile, însă atrăgătoare.

6.În imanența părții luminoase a vieții, strălucește nemurirea, însă cei mai mulți nu pot trece, nu se pot desprinde de efemerul și finitudinea vâscoase, de care stă aglutinată ființa, având alergie la nou și schimbare.

7.O femeie dacă nu este capricioasă și nici mironosiță, dacă nu este cochetă și nici senzuală, dacă nu flirtează cu privirea sau cu vorba, își abandonează farmecul, grația și nurii într-un loc fad și opac, și se învăluie în societate în aura vizibilă a ternului și a non-atracției.

8.Lumina-i obscură, translucidă și umbrele decolorate, insidioase, pentru cei miopi în fața spectacolului vieții, cu ipostaze multiple și diverse.

9.Oamenilor obtuzi și mărginiți, cerul li se pare o boltă scundă de piatră, cu norii creând un tavan de fum prin care se pierde lumina.

10.În schimb, lumina este pură și imaculată pentru cei cu privirea pătrunzătoare, care visează tangențial la realitate și veghează asupra viselor.