1.Striațiile și fisurile lumii încadrate în coordonatele soarelui și ale lunii, prin urmare ale luminii și ale întunericului, determină fisuri în om și corpul ripostează convulsiv, străbătut de puseuri și de obnubilare.

2.Corpul încadrat într-un cerc existențial fisurat, traversat de frisoane, își transmigrează materia bolnavă în divin, intră în osmoză cu lumina sacră, se reîntoarce în corp revitalizată și tonificată, iar puseurile se dizolvă în energia nouă a organismului.

3.Înainte de izbucnirea cuvintelor, au izbucnit țipetele, înaintea dezordinii controlate de rațiune, a izbucnit haosul.

4.Prin poeme, ne desfacem sinele poetic în cuvinte încrustate în poezie, ca niște pietre prețioase, care o fac valoroasă.

5.Uneori preferăm irealul realității, căci putem visa orice în el, pe când în cazul realității, trebuie să ținem cont de normalitatea pusă în dogme.

6.Poeții se diferențiază de vulg, ei posedă o substanță subtilă și esoterică, cu care impregnează sufletul și mintea.

7.Vulgul își are substanța formată din elementele telurice, fiind legat de tină și este supus instinctelor și impulsurilor, pe când poeții fac din conexiunile lingvistice în natura umană caracteristici creaționale, jonglând cu cuvintele, extrase din imaginația fecundă.

8.Categoriile de cuvinte creează categorii de poezii, inspirate din categorii de gânduri.

9.În profunzimile cele mai adânci ale sufletului, stau armoniile dispuse în eufonii.

10.Fericirea nu ne părăsește niciodată, ea este dezactivată într-un colț special al lăuntricului, și se poate activa dintr-un impuls al spiritului, dintr-o irizare vivifiantă a sufletului, sau dintr-o stare de bucurie intensă.