1.Poezia și matematica au similitudini, se completează reciproc : poezia este o matematică a simbolurilor, iar matematica, o poezie a teoremelor și axiomelor, cu figurile geometrice reprezentând categorii ale gândirii poetice, și ambele își extrag esența din substanța spiritului.

2.Iubirea are valori existențiale, funcția iubirii este o hiperbolă, prin iubire spațiile îndrăgostiților se intersectează și se umplu cu suflet efervescent, doar ura generează non-valoare.

3.Avem contract pe termen limitat cu fericirea, iar când expiră, fericirea este liberă să plece, să se încarneze în alt om, care are structură ființială atractivă.

4.Când fericirea ne părăsește, în parte de teama intruziunii suferinței, în parte fiind înglobată ca element în altă matrice existențială, mai atractivă și mai promițătoare, ne descurcăm cu umbra, inoculându-i funcțiile unei fericiri aparente.

5.Când fericirea se dovedește o deziluzie, ne creăm clona unei fericiri aparente, fictive, virtuale, ale cărei manifestări se desfășoară în suflet și funcționează după algoritmul simulacrelor.

6.Visul care se împlinește ne aureolează țelul luminiscent, umbrit din când în când de descurajări, blazări și neîncrederi în potențialul propriu, însă voința a pavat calea cu dalele luminii.

7.Naturalețea și naivitatea existențiale, ne ușurează de lestul depus prin asumarea ființială, când realismul, cu cohorta lui de adevăruri grele, ne încovoiază, și atunci apelăm la ingenuitate și genuin.

8.Ingenuitatea, cu doza sa de iluzii difuze, transmigrează realul împovărător într-o zonă fără forță gravitațională, și acesta devine ușor ca aerul.

9.O apatie ce anesteziază voința, ce induce obnubilare și oboseală cronice, ce debusolează ființa, se multiplică de la om la om în cercuri concentrice, în care sinele se rotește morbid în jurul imanenței.

10.Poezia cultivă o inflație de metafore și imagini neobișnuite, pe când matematica evoluează printr-o inflație de logic.