când disperarea te cuprinde
insulă în mijlocul vieții
închide ochii și lasă-te purtat

cine mai are timp de romantismul necesar unei discuții la vreme de seară
când vântul prinde culoare în obraji și putere de convingere
iar frisoanele nu sunt doar un spasm trecător

viața te prinde-n cușca ei de sticlă nud
ascunzându-și transparența în spatele bunelor intenții
și vocația demonică a tutoriatului

moartea e ultima soluție care nu-ți aparține
ci-ți este oferită cu mărinimie
atunci când chiar nu mai ai de face cu ea

singurul lucru pe care mai poți miza
este bunavoința celui ce va lua sticla în care te zbați inutil
și-o va arunca pe apa sâmbetei, mesaj al neputinței și al abandonului

somnul zilelor de fiere
schimbă gustul nopților cernite
ce-și lasă umbra pe o plajă-nchipuită