ca un diapazon uriaș dar sfărâmat
marea oftează și geme
prea obosită să creadă în discul lunei în trecut și viitor
o învie doar vântul ieșit în decor
ca un soldat pe timp de noapte ascult viforul din creștet
și vocile cresc ca dintr-o scoică surpată
mintea își joacă sieși feste
prin vene se aleargă timpul și moartea și sarea din ochiul drept
noaptea se scurge pe un catarg
santinela scrie propoziții și fraze dumicați pentru pești

pe drumul drept ce duce dinlăuntru înlăuntru se cam moare
de dor de crivăț de uitătură sau de neuitare
se scot ochii, mințile și limba, se scoate și viața
rămân doar două monezi pentru drum
totul începe să devină dansant și ceai,
ca un sexi cugetător al sec. 19 mă provoc în oglindă
oglinda șiroiește de presupuneri ca o blană de câine udă
mergem înainte poate fi scopul și calea fără întrebări ci doar cu răspunsuri
ascult cu șoaptele trase, cu pleoapele în tavan, cu mirarea pe frunte ca o nou-născută
ascult primele ierburi și roua dintre ele și mi se pare destul