mă locuiește o vietate stranie
îmi colindă prin sânge/ îl face
rame subțiri pentru inimi libere
strânge potecile gălbui ale limfei
ar putea fi
mama primordială a unui popor de înfometați/ de marginalizați
disprețuiții…
vor ieși la suprafață/ până la urmă
să picheteze pe fruntea mea
cea mai potrivită pancartă/ unde
și voi puteți să scrieți ce așteptați în fond de la viața asta

jur că mă locuiește o vietate stranie
pe crucea aruncată în ape/ jur

nebun cum sunt și imun la primejdii
de fiecare dată o prind/ o sărut
de parcă în sărutul meu înghețat ar sta
cheia iubirii absolute

mă locuiește o vietate
nici prieteni nu suntem / nici dușmani
m-aÈ™ muta
să-i las ei tot ce am
m-aș muta întâi mâine
dar cine credeți că mă primește