eram cu alexandru pe malurile
dintre tigru și eufrat
stăteam exact pe locul
în care se crede că într-o zi
se va sfârși lumea lui darius
&
și toate celelalte
exact așa cum au și început
eu de-abia auzeam vijelia din macbeth
atât de mult sânge pentru o patrie
din nu se știe ce pricină
nemenționată în dicționare
eu fusesem desemnat
a fi frate de cruce
însuși alexandru îmi lingea rănile
,,nici homerizii nu au murit când au vrut
nici tu nu vei muri nici tu
chiar de ar fi să fie din porunca mea’’
fiindcă numai tu poți numi
toate disciplinele
pe care aristotel le-a uitat
și pe care umberto eco
le-a inventat
pentru un roman de geniu
aduceti cupa lui
hercules
tatăl meu
să știe întreg orionul
cum a fost despărțirea dintre titani
fără să picure picătură de sânge
după picătură de vin roze pelin
umbră a semizeilor
din nu se știe ce pricină
se –ntinde din mânia mea
umbra zeițelor
prechimbă fața de om
redându-i astfel aspectul hiperboreiean
aidoma corului dirijat de mama pe patru voci
în victorioșii ani ai construirii comunismului
nimeni habar nu-avea cum au fost înmormântați
două milioane de soldați
care plecați să –și efectueze serviciul militar
nu să cunoască anomaliile creierului
nu-ți fie teamă
mi-a spus alexandru
noi suntem urmașii hiperboreienilor
orice înfrângere & orice victorie e de prisos
atâta de mulți morți după care urmează schilozii
pe care regina maria
i-ar fi bandajat
înfâșurându-i cum spui tu
în strai de purpură
mi-a mai spus alexandru
înfășurându-mă
în purpura celor care nu mor dar

(nu aceasta e povestea)