poate că muream mai bine pe vremuri
când abia îmi mijeau incisivii în călimară
acum și caninii verbului mi-s cariați
până-n prăsele, mai am doar o măsea
să trag cu haiducie la ea
în rest gura mi-e praf,
praful cuvântului de pe așezământul mormântului

de frica fericirii
mă scald rar în apele iubirii
dar nu mă las,
strig gâtuit la glas
de ne-bun rămas

umbra ta
de sub lumină striga
rostul trupului tău și costul
din prețul buzelor mele
rostogolindu-ți-se pe piele

poate că muream mai bine pe vremuri
îmbrăcat în extazul primelor agonii
când erai și nu te așteptam să vii