Azi, de ziua națională, una din zilele de care mă bucur foarte mult, mai ales dimineața, pentru că pot dormi cât vreau, am fost binecuvântat de lumina strălucitoare a soarelui de, off, decembrie.
Plecat din unul din rotocoalele gigantice ale astrului, pâlcul de fotoni a trecut printre planete, sateliți și asteroizi, a găsit o zonă vulnerabilă a stratosferei, s-a inserat cu dibăcie printre ramurile încă înverzite ale salciei vecinului, a găsit spațiul dintre canatul ferestrei și draperie și s-a năpustit cu voracitate în oglinda șifonierul de unde a fost deturnat direct în ochii mei adormiți.
În loc să hrănească vreo liană avidă de fotosinteză de prin Polinezia, psihopata hoardă de fotoni a ales să persecute un biet endocrinolog deprivat de somn și să îl alunge de la lucrurile minunate pe care le făcea, în vis, la castel și să-l facă să plece de acolo prematur, în oftatul concubinelor, spre televizor, la defilare.
Am admirat în cursul intempestivei treziri condamnabil de matinale excelentul plasament al soției, o persoană pregătită profesional împotriva unor astfel de fenomene. Așa cum ronfăia liniștit, răsucită în pilotă ca umplutura în sarma, cu ochișorii aflați la distanță de orga de lumini ce jucau țonțoroiul pe pleoapele mele, Lavinia părea mai îndepărtată de trezire decât este o ursoaică în noaptea de ajun.
Mi-am amintit că azi este și ziua ei; ca atare am simțit o nevoie specială să o trezesc și să o felicit, nevoie accentuată și de o ideație ușor paranoică privind identitatea persoanei care a uitat să tragă complet draperia de la fereastră.
Am renunțat la proiect. Trezirea nejustificată a nevestei dimineața devreme, a oricărei neveste și oricând de altfel, arareori decurge mulțumitor.
Așa că am coborât târșâit la parter, construindu-mi cu mișcări handicapate un amestec de zaț cu cafea, și am deschis televizorul curios să văd dacă le-a ieșit ălora defilarea. Dacă au nimerit sau nu Arcul de Triumf.
Și de-abia când am văzut, la - 6 grade, scăfârliile goale ale politicienilor, cu urechile roșii de ger, de-abia atunci, la colțurile gurii am simțit o mică furnicătură.
Pentru prima oară astăzi rânjeam.