Poveste cu Ludovic Spiess

Prietenul meu, Ion Damian este expert în hrana păsăretului. Cum am la țară 20 de găini, vine uneori pe la mine să-mi aducă furaje pentru puicuțe. Foarte bucuros că acestea ouă de două ori mai bine ca înainte, când nu erau hrănite ecologic, am stat într-o seară, mai multă vreme la un pahar de vorbă. Se știe doar, vinul bun descuie orice lacăt, așa că, după ce ne-am încălzit bine pe dinăuntru, îl abordez cam brutal pe prietenul meu.
-Bă Ioane, te învârți prin lumea bună, cea mai bună, n-ai o cunoștință să-mi dea o recomandare pentru Ateneu? Fiicei mele îi trebuie, a cântat în Italia, Germania, Polonia, Lituania, Rusia, America, Coreea, China, numai la Ateneul Român nu are loc!
-Eee, dacă mai trăia Ludovic Spiess… Am fost prieteni foarte buni. A cântat în toată lumea, într-o vreme a fost chiar ministrul culturii. Mulți se perindă pe acolo și n-au nicio treabă cu artele! El era făcut pentru asta! Să-ți povestesc o întâmplare, era până în 1989, eu lucram pe atunci în Ministerul Agricuklturii și-l cunoșteam pe directorul unei ferme avicole de lângă București. Îmi zice Spiess într-o zi:
-Ioane, am așa o poftă să mănânc niște pui perpeliți pe grătar! Știi tu cum îmi plac mie, cu mușdei, cu un vin bun…
L-am sunat pe directorul Barbu, ăla de la ferma avicolă și l-am rugat să-mi pregătească niște pui la grătar, un vin bun, niște sărățele, tot ce trebuia pentru o masă mai specială, că îi fac o vizită cu un grangure, la cel mai înalt nivel. Tipul s-a gândit c-o să vin cu unul din frații lu’ Ceaușescu, lucra în domeniul agricol. Deja îi tremura vocea la telefon de emoție. Când m-a văzut cu Ludovic a răsuflat ușurat. În ziua aceea i-am dat liber șoferului meu, eu conduceam mașina. Nu voiam să-mi iasă vorbe. A adus Barbu puii în două platouri mari, vinul în sticle de un litru și ne-a invitat la masă. Când i-a văzut, zice Ludovic:
-Unul pentru tine Ioane, unul pentru domnul director că el poate să-și pregătească alții oricând vrea și cinci pentru mine!
După ce a hăcuit primul pui, a luat o sticlă și a golit-o, gâl, gâl, gâl, cu capul pe spate, nu s-a oprit până nu a terminat-o. Am fost și eu la multe mese, în viața mea nu am văzut pe cineva să dea pe gât o sticlă de un litru fără să răsufle! Și-avea o voce! Am cântat toți trei în ziua aceea, cântece lumești, știa și d-astea Ludovic. Nu mai țin minte câte sticle a dat gata marele tenor, puii pe toți i-a mâncat. Eu doar am gustat vinul, trebuia să ne întoarcem în București în bună stare. Dacă mai trăia era de ajuns o vorbă de-a lui și-ți programau ăia de la Ateneu fata. Până la urmă o să reușească ea...