agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 243 .



Veselie în penitenciar
personals [ ]
Din povestirile mamei

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Bujoreanu ]

2024-01-14  | [This text should be read in romana]    | 



Veselie în penitenciar

La apariția Insulei Mari a Brăilei a contribuit și tata. Nu din elan muncitoresc ci pentru că fusese constrâns. Obligat să-și ispășească pedeapsa de privare de libertate pentru că latura colerică a temperamentului său îl împinsese la o faptă nesăbuită, după cum am arătat în textul anterior.
Chiar dacă plătise cu dărnicie daune bănești fratelui său, în speranța că va fi iertat, la proces, atunci când judecătorul - influențat de pledoaria avocatului care își reprezentase foarte bine clientul, amintind de faptul că este cap de familie, că are în grijă și o mamă în vârstă, scuza că este la prima abatere - l-a întrebat pe unchiul dacă îl iartă pe tata, răspunsul a fost „ce stabilește legea!”. Cum nu îl putea grația judecătorul dacă propriul frate nu o făcuse, verdictul a fost ca inculpatul să contribuie la mărirea suprafeței agricole a țării tăind stuf în Balta Brăilei.
Începutul a fost mai greu, că era iarnă, dar după ceva timp mama a primit o scrisoare în care tata îi cerea să-i trimită vioara, semn că se mai punea și de câte un concert pe acolo cu toate că era pe vremea lui Dej, prin anii 1960 - 1961.
Tata învățase să cânte la vioară încă din copilărie de la vecinii lui. A furat meseria cum se spune. Multe scatoalce mai mâncau bieții lui prieteni de joacă de la părinții lor, lăutari de profesie, pe motiv că nu-s în stare să cânte pe când Aurel, care-i român, le prinde din zbor. Cum tata era mezinul și feblețea familiei, cică ar fi vândut bunicul două care de lemne să-i cumpere feciorașului vioară. Vioară ce mai târziu i-a făcut-o mamei guler (nu știu în ce circumstanțe dar el găsea mereu circumstanțe!). Pe următoare a prețuit-o mai mult, că o avem și acum, fie pentru că și-a dat seama că un instrument bun nu se găsește pe toate drumurile, fie că muncise el pentru ea.
A trimis mama vioara și aștepta cu nerăbdare vești, iar de câte ori sosea cineva despre care știa că ispășise pedeapsa în același loc cu tata se interesa de soarta lui. Astfel a aflat ca așa de bine se acomodase acolo încât oferise unui consătean din zilele lucrate de el pentru ca respectivul să se elibereze mai repede!


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!