Când mi-e foame devin nervoasă, mușc pe oricine se nimerește
Când sunt în depresie îmi sap o groapă cât mai adânc, ca un câine care vrea să se ascundă
Deci nu te apropia de mine în acele momente, nu te folosi de asta ca de un cuțit cu care vrei să-ți faci rău
Nu mă înghiți pe post de otravă
Nu transforma nevoia mea de singurătate în motiv de disperare
Prea târziul se hrănește la rândul lui din alte prea târziuri, construite pe altele ca niște valuri care te adorm încet
Prea târziu să spun asta, deja rana s-a adâncit și s-a transformat în nisip
Îmbrățișez urme de sori și de amintiri, ape și mâl
Ce a trecut pe aici nu se mai poate repara, ai grijă de tine, dar cine sunt eu, încotro sună golul.