agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1803 .



Copacul cu frunze de fier
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Diana ]

2005-11-27  | [This text should be read in romana]    | 



se aud urlete... si totusi e liniste, si totusi pasesc cu frica pe o poarta inchisa. si vad dincolo de gratii, o curte parasita. iese fum... iese din pamant si se ridica deasupra frunzelor. imi ridic privirea odata cu fumul si imi las privirea sa alunece odata cu el pe frunzele copacului ratacit in mijlocul curtii. ciudat, nu ma uimeste ca frunzele sunt din fier. cred ca nu vor cadea niciodata... cred ca sunt fericite. si constat ca ramasesem cam mult gandindu-ma la frunze... si intru, parca totul era mort, dar auzeam fiecare respiratie. auzeam cum imi respira talpile, auzeam cu respira pamantul. era totul mort si totusi, totul vroia sa traiasca. ma simteam fara putere, ma simteam libera si in acelasi timp inchisa. nu aveam cum sa salvez nimic. ciudat, nici nu incercam. eram eu si tot. nu ma puteam detasa si in acelasi timp vroiam sa imbratisez copacul... nu stiu de ce copacul. probabil imi dadusem seama ca sufera, ca vesnicia nu e fericire. fara sa-mi dau seama, am inceput sa plang si totul a inceput sa planga cu mine. ma intristasem... am vrut sa zambesc, ca tot sa zambeasca odata cu mine, dar mi-a zambit o frunza... cazuta pe jos, am ridicat-o si am privit-o. nu era din fier, era din raze de soare. si se stingea, dar avea inca putere sa-mi zambeasca. a vrut sa-mi spuna sa zambesc si eu, dar s-a stins si a stins si ultima raza de lumina de acolo. ciudat, nu puteam ridica privirea si atunci mi-am lasat lacrimile sa spele cadavrul unei fiinte nevinovate, ascunsa, cu vointa, dar fara putere, cu lumina, dar ingradita de intuneric.
caut putere, nu stiam ce imi insufla sa ma ridic de jos, dar mi-am lasat iar pasii sa respire. ei imi ziceau ca inca traiesc si am zambit, dar m-am simtit vinovata si mi-am stins bucuria. am incercat sa trec de copac, dar l-am simtit fara glas. nu era vant, nu era ploaie, nu era luna. plangeau doar sufletele pe care le simteam in aer. si am mers, nu stiam timp, nu stiam loc.
si m-a speriat negrul din fata, si m-a speriat ca nu vedeam conturul... si am cazut, nu puteam tipa, dar puteam urla inauntru.
si m-am trezit... mi-am gasit mainile prinse cu putere de poarta, si ochii rosii privind frunza care lumina petecul de pamant negru. am inchis ochii... si a curs o lacrima... mi-am udat degetele si atunci au simtit durerea. era sufletul meu inauntrul curtii, iar mainile erau legate de poarta...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!