Cuvintele acestea sunt doar niște gheare agățate de marginea vieții. Știu că într-o zi voi uita și-mi voi da drumul în prăpastia aceea fără Dumnezeu. Acolo nu plânge nimeni. Acolo ne cresc pietrele pe dinăuntru. Tu mi-ai spus că nu știi unde e. Înlăuntrul nostru e în Dumnezeu. Ar fi timpul să ne iubim fără să ne mai smulgem din tulpinile pe care ni le-a dat.

Crezi că nu știu că uneori ești o ploaie? Crezi că nu știu că mă surp din tine și înghit tot mâlul tot întunericul tot ecoul? Crezi că nu știu?

Mai rămân puțin aici suspendată între certitudini. Mai rămân puțin aici în visul tău nisipos. Apoi mă prefac într-o apă oarecare și trec.