Avioanele s-au oprit. Avioanele s-au oprit. Avioanele s-au oprit. Propoziția poate continua pe 200 de pagini. Dar asta nu e literatură, e bătaie de joc. În continuare se dezvoltă textul asimptomatic, așa cum îi stă bine unui scriitor din secolul XXI. Se trag vreo 2-3 linii răzlețe din condei pe un personaj, se umple golul dintre dialoguri cu diferite cuțite, de preferabil albastre, se introduc sugestiv idei arhicunoscute mascate de situații imponderabile. Asumarea banalului și a ideilor uzate. Aici e schepsisul. Nimeni nu citește „teoria conspirație” fără să transpire metafizic dacă e prezentată de domnul doctor academician Stolnici. În schimb, dacă vine un tip frust, simplu și sincer, cititorul, de orice categorie profesională și de orice nivel intelectual, va declara încântat :”așa nene, așa, e chiar simplu, am înțeles din prima, n-am avut nevoie de dicționarul de neologisme sau de o lectură suplimentară.” În majoritatea cazurilor textul conține o idee superbă, dublată de o serie de giumbușlucuri metaforice. Asasinarea personajelor din text prin fotosinteză sau mai știu ce procedură exhibiționistă sunt de prisos într-un text care nu dorește epatarea cititorilor prin scenarii science&fiction...
Textele de acestă factură pot fi catalogate drept idioate sau stupide. Nimeni nu e perfect, se mai dau și rateuri, important e să-ți placă ție să scrii astfel de bălării.

P.S. Cine poate să producă un asemenea text îi dau add pe messenger și îl învit și la o ciorbă de burtă. Fac eu cinste, evident.