Dumnezeule, ce săracă sunt!
nicio taină nu mai curge prin sânge
am grațiat toate iubirile captive în suflet

nu mai plec în călătorii lungi
de fapt, toate orașele au aceeași arhitectură
singura haină pe care-o mai aveam
o eșarfă portocalie
am aruncat-o pe râu
mă răneam de fiecare dată când o atingeam

mi se întâmplă să mă îndrăgostesc pe la prânz
până seara îmi vând toate sentimentele
pe câte o poezie

n-am mai mâncat de câteva luni
din când în când
mai înghit câte o zi fără apă
ca pe o durere

Doamne, ce fericire mă paște...