viața începe aici
în miezul haosului citadin
cu pași risipiți în mocirla zilnică
cu ochi întorși spre adânc impasibili la stridența din jur
ies în stradă și parcă ies din mine
ma pliez pe asperitățile zilei în care pătrund
nu mai am inimă nu mai am sânge
sunt robot
împing alaturi de ceilalți același bolovan
îl urcăm spre craterul vulcanului care arde mocnit
între timp nimic nu se schimbă
diminețile orașului sunt identice
aceeași învălmășală
gurile de metrou înghit lacome oameni
mașini blocate în intersecții claxonează nervos
pietoni cu fețe indiferente fac slalom printre excremente canine
iubirile se citesc pe ziduri
trec prin inimi zdrențuindu-le
se exhibă prin tramvaie parcuri și emisiuni televizate
clienții bodegilor își expun punctul de vedere lichid pe garduri
cocoțați pe bolovan cațavencii timpului își fac numărul
anotimpurile au personalitate de tip borderline
viața continuă încă aici
în mijlocul arenei
ca o coridă
fără toreador

***
în a șaptea zi spre seară
mă strecor în pat lângă tine
mă strâng în pieptul tău
mă așez ca o coastă
și aștept să fiu născută din nou